Carmen Dumitrescu
Ramona Ursu este, în acest moment, unul dintre jurnaliștii care au demonstrat verticalitate și pasiune pentru libertatea de exprimare. Tocmai din acest motiv, curajul ei a fost, în această perioadă în care mulți se tem, una dintre flăcările capabile să întrețină o stare de spirit specială în rândul oamenilor care nu erau siguri dacă vor sau nu să se manifeste deschis împotriva unor decizii care tot zguduie țara de prin luna ianuarie a acestui an. La rândul nostru, suntem impresionați de oamenii care au puterea interioară de a se manifesta liber într-o țară care pare a fi preponderent încătușată și, de aceea, ne-am dorit să purtăm un dialog cu unul dintre jurnaliștii veritabili ai zilelor pe care le trăim. Și cum subiectul zilei e lupta unor oameni onești cu un sistem bolnav, am încercat să aflăm de la Ramona cum vede ea libertatea din România, puterea celor din stradă și, de ce nu, pericolul pe care Liviu Dragnea îl constituie acum pentru puțina democrație care ne-a mai rămas. Interviul a fost unul spontan și efervescent, pentru că jurnaliștii care cred în puterea lor nu se tem de nimic. Și cu atât mai puțin de cuvinte. Așa că veți citi în cele ce urmează un dialog cel puțin interesant prin onestitatea lui cu un om al cuvintelor care și-a asumat, fără teama de consecințe, dreptul de a fi liber într-o lume tot mai încercată de frică.
Reporter. Tu ești genul de jurnalist care și-a spus întotdeauna punctul de vedere fără ocolișuri, în ciuda unora dintre politicile editoriale ale publicațiilor la care ai lucrat. Cum a fost lupta asta?
Ramona Ursu: A fost foarte frumoasă. În anul 2006, lucram la Evenimentul Zilei, care era atunci un ziar foarte important și care permitea foarte multă libertate de expresie. Acolo nu am avut probleme. Apoi, din 2008 până la începutul acestui an, am lucrat la Adevărul și până în 2013 am avut o libertate totală. Apoi, din 2013, ziarul a fost preluat și ușor, ușor am început să înțeleg ce înseamnă să ți se pună întrebări de tipul: “Dar de ce scrii despre ăsta?” Ok, mă ocupam de o secție cu 50 de oameni, învățați ca și mine cu libertatea de exprimare și ne-am lovit uneori de unele lucruri. Apoi conducerea ziarului s-a obișnuit cu noi, iar redactorul șef a încercat să păstreze un echilibru al redacției. Sigur, ceea ce scriam eu nu venea foarte bine pentru unele cercuri de interese, dar eu mi-am văzut de treabă. Părerea mea este că jurnalistul trebuie să-și facă meseria, indiferent de situație, în fiecare zi. Și asta am făcut până în ultimul moment.
R. Și după ce ai făcut gestul acela foarte curajos de a demisiona de la Adevărul, pentru că nu ți se mai permitea libertatea de a scrie, ai simțit că ai luat decizia cea mai bună?
R.U. Da, a fost cea mai bună decizie pe care aș fi putut să o iau și nu regret nicio secundă, indiferent cât de ușor sau de greu mi-a fost în perioada asta. Pentru că după ce lucrezi nouă ani la un ziar, acel ziar devine viața ta. Eram foarte atașată de colegi și de ziarul în sine. Cu toate astea, cred că a fost cea mai bună decizie și a doua oară aș face exact același lucru și exact în momentul în care s-ar întâmpla să mi se spună că ar fi bine să fiu mai atentă la ce scriu sau că patronul ziarului consideră că nu așa se face presă. Sau că ne-am întors la epoca Năstase și trebuie să înțeleg asta. Eu nu cred că trebuie să înțeleg așa ceva. Cu orice preț, eu consider că jurnaliștii nu trebuie să facă niciun compromis. Eu nu sunt de acord cu asta!
R. Dar simți că ne întoarcem acolo, la Epoca Năstase?
R.U. Simt că vor să ne întoarcem acolo. Numai că Epoca Năstase nu se mai poate repeta, oricât de ticăloși ar fi ăștia, și-i vedem că sunt foarte ticăloși. Avem, iată, o nouă mostră de ticăloșie! Oricum, perioada aia nu se mai poate repeta, din simplul motiv că lumea acum se mișcă altfel. Ziarele, televiziunile nu mai sunt ca în epoca aceea, că vine un mafiot ca Dragnea și are o pilă la un patron de presă… Nu! Acum jurnalismul se poate face și pe blog. Există Facebook, iar toate instituțiile de presă au ajuns să fie umbrite de ce se întâmplă în social-media. Deci acum știrile se dau de către cetățeni și de jurnaliști care sunt liberi și pot fi liberi. Eu nu cred că există un preț pentru libertate! De aia am și făcut ce am făcut. Eu nu am plecat în altă parte. Puteam să tac și să accept. Dar am decis să plec în următoarele cinci minute, fără să am alternativă.
R. În condițiile acestea, eu înțeleg că tu crezi că în România există libertate de exprimare la modul absolut?
R.U. Da! În România este posibilă libertatea de exprimare. Sigur, dacă ne gândim la ratele bancare, pe care eu din fericire nu le am, dacă ne gândim că putem muri de foame… în fine… Eu nu m-am gândit la lucrurile astea, și nu pentru că m-ar întreține cineva. Dar cred că în momentele decisive care țin de libertatea ta, de viața ta, a copilului tău, a țării tale, de care ar trebui să fii atașat genetic, nu ar trebui să ne gândim prea mult la acele considerente de mai sus. Cu alte cuvinte libertatea de exprimare există atâta timp cât vrem noi să existe. Că putem să facem și alte job-uri. Nu ne-am născut șefi, reporteri sau editori. Pot să mă duc să spăl vase în timpul liber, dacă numai atât o să mai găsesc de făcut și, în paralel, o să-mi scriu blogul meu, o să-mi scriu cărțile mele și o să scriu pe Facebook.
R. Și legat de momentele decisive, crezi că momentul în care ne aflăm acum este unul decisiv?
R.U. Da. Trecem printr-un moment critic. Și nu de azi, ci de câteva luni încoace, de când există această putere politică coruptă, în frăție totală cu interlopii. Au încercat să facă ceva cu Ordonanța 13 și nu le-a ieșit doar de frica străzii. N-au înțeles absolut nimic. Și ce s-a întâmplat în Comisia Juridică din Senat este mai grav decât Ordonanța 13. Acum se grațiază faptele de corupție. Asta mi se pare uluitor. Da, este un moment critic și dacă nu se mobilizează oamenii din nou, înțelegând că ce ni se întmplă acum e fatal pentru țară, următoarea lovitură va fi și mai grea. Pentru că vor înțelege că noi nu mai reacționăm.
R. Ai fost în Piața Victoriei cam tot timpul. Cum simți atmosfera?
R.U. Nu mai văd la fel de mulți oameni… Senzația mea e că oamenii se adună destul de repede. Dar sunt și prinși pe nepregătite, pentru că noi nu suntem obișnuiți să stăm la cheremul unor infractori în fiecare zi. Ești la serviciu, ai planuri, nu ești mereu pregătit să ieși în Piață…
R. În ce măsură crezi că e Liviu Dragnea responsabil pentru ceea ce se întâmplă acum?
R.U. Păi este responsabil în totalitate! Este capul întregii ticăloșii care se face acum în Parlamentul și în Guvernul României.
R. Ai mai văzut vârfuri ale PSD-ului. Cum îl vezi pe Dragnea în raport cu ceilalți șefi ai acelui partid?
R.U. Ce să spun? Acest partid este mizerabil de a un capăt la altul. Este un partid criminal. Să nu uităm că PSD-ul așa a pornit: cu crimele. Să ne aducem aminte de Piața Universității, de Revoluție. Ăsta este PSD-ul: un partid mânjit cu sânge. Cu cine să-l compar pe Dragnea? Cu unul care este judecat pentru crime contra umanității? Ei toți au fost niște ticăloși: Năstase, Ponta, Geoană… deși acum dacă te gândești la Geoană, el e chiar OK. Dar Dragnea este un baron care a crescut extraordinar, nici n-am crezut că va ajunge până aici. Are, pe lângă ceilalți, spaima pușcăriei în el. Și din perspectiva asta îl văd în stare să calce peste tot ce e România, peste cadavre, să vândă țara, ca să se salveze. Eu cred că și acum Dragnea își asumă orice risc pentru a scăpa de dosare.
R. Da, dar din păcate, dosarele lui Dragnea sunt făcute pe cele mai mărunte dintre infracțiunile pe care le-a comis. Pentru că el are reale infracțiuni la activ…
R.U. Nu știu în ce țară trăim, dar dacă într-adevăr există justiție până la capăt, cineva ar trebui să ne spună de unde are Dragnea averea pe care o are. Măcar asta la vedere. Casa aia, hotelurile. De unde are omul ăsta toate astea? Nu se poate! Din salariul lui Liviu Dragnea nu se justifică așa ceva! Nimeni nu poate așa ceva! Cred că Dragnea este în stare de orice și de asta îl văd mai periculos: pentru că este turbat, capabil să sfâșie țara pentru a se salva. E la fel de ticălos ca restul, dar din perspectiva disperării, el este mai periculos. Din păcate, i s-a alăturat și Traian Băsescu, care are propriile persoane pe care vrea să le protejeze. Și i se vor alătura și alții…
