liberinteleorman.ro

AREST preventiv pentru unul dintre minorii care au atacat un adolescent, în Turnu Măgurele

30 iunie 2023

Procurorii din Teleorman au început urmărirea penală în dosarul de loviri sau alte violenţe deschis după ce un adolescent de 17 ani a fost înjunghiat pe stradă, în timp ce se plimba cu o fată, în Turnu Măgurele.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele anunţă că, vineri, băiatul de 14 ani a fost reţinut în acest dosar după ce s-a predat și va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Totodată, anchetatorii solicită emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele celui de-al doilea adolescent implicat în agresiune, care a fost identificat, dar care nu este de găsit.

Şedinţa de judecată a început, vineri, la ora 17:30, la Judecătoria Turnu Măgurele.

Conform legiştilor, băiatul înjunghiat, care se află la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală,  are nevoie de 30-40 de zile de îngrijiri medicale.

CITIȚI ȘI: Agresiune șocantă la Turnu Măgurele: Adolescent înjunghiat în timp ce se plimba pe străzile orașului

UPDATE:

În urma administrării probelor din dosar instanța a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe o perioada de 30 de zile față de baiatul de 14 ani.

De asemenea a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă și față de baiatul de 16 ani care se sustrage cercetărilor.

Baiatul de 14 ani a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție județean Teleorman, a transmis IPJ Teleorman.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Drept la replică – Primăria Alexandria

Următorul articol

Liviu Vasilică ar fi împlinit astăzi 73 de ani

Cele mai recente articole de Justitie