Primăria Alexandria dă startul unui concurs pe Facebook: “Personajele copilăriei prind viață!”

în Cultură

personajeleCarmen Dumitrescu
Pentru a marca sărbătorile pascale într-o manieră inedită, autoritățile locale au luat decizia de a-i aduce la Alexandria pe Mickey Mouse și Minnie Mouse, alături de Iepurașul de Paște, oferindu-le micuților alexăndreni posibilitatea de a-și face fotografii cu îndrăgitele personaje. Astfel, cei mici au răspuns în mod entuziast invitației și foarte mulți copii au reușit să se fotografieze alături de personajele lor preferate. Ulterior au aflat că fotografiile lor se înscriu, în mod automat, într-o competiție de like-uri pe Facebook, care va dura până pe data de 25 mai. Fotografia care va reuși să strângă cel mai mare număr de aprecieri din partea publicului va câștiga un premiu supriză pe data de 1 Iunie, când municipalitatea organizează, ca de obicei, un eveniment dedicat Zilei Copilului.

În consecință, toți cei care doresc să-i sprijine pe cei mici, n-au altceva de făcut decât să se înscrie pe pagina de Facebook “Voluntari pentru Alexandria”, să caute albumul de fotografii “Personajele copilăriei prind viață” și să voteze, prin like, cea mai reușită dintre ipostazele în care au fost imortalizați cei mici.

Organizarea de concursuri în mediul online este un demers relativ nou al municipalității și demonstrează că autoritățile locale încep să devină din ce în ce mai conștiente de semnificația covârșitoare a social media în formarea opiniei publice.

2 Comments

  1. Totul se face in bataie de joc in orasul asta numai ce trebuie nu.Astep concurs pt cea mai mare pizza ,cel mai mare steag si cea mai colorata lalea toate avandu-l in centru pe primar binenteles.Oamenii inteligenti voteaza pe celalalt.Titirisca este cuvantul de ordine.

  2. oamenii inteligenti vin cu idei sau se implica mai mult nu doar stau pe bara si asteapta sa faca altii ceva ca sa comenteze si atat. o pizza mare cu titirisca in centru, aia da.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*