liberinteleorman.ro

Pompierii au intervenit la situațiile de urgență generate de vântul puternic

23 decembrie 2023

Astăzi, șapte situații de urgență au fost generate de vântul puternic, pompierii militari fiind solicitați să-i ajute pe mai mulți cetățeni.

✔️ ora 12.45, copac căzut pe carosabil, pe DJ 503, între orașul Videle și comuna Moșteni, fără victime. Au intervenit salvatorii Detașamentului de Pompieri Videle cu o autospecială de stingere, care are în dotare și echipamente pentru astfel de misiuni. În cel mai scurt timp posibil, spațiul carosabil a fost eliberat, traficul rutier putând să se desfășoare în condiții de siguranță;

✔️ 12.50, copac doborât de vânt pe carosabil, pe DC 18, între Drăgănești-Vlașca și Comoara, fără victime. Pentru degajarea acestuia au acționat pompierii de la Punctul de lucru Drăgănești-Vlașca, cu o autospecială de stingere. Situația a fost rezolvată imediat, cu ajutorul unui motofierăstrău;

✔️ 13.20, un alt apel pe 112, prin care s-a solicitat intervenția pompierilor la un copac căzut pe carosabil, pe DJ 503, între Moșteni și Botoroaga, fără victime, dar unde traficul rutier era blocat. Au acționat de îndată pompierii militari din orașul Videle, cu o autospecială și un motofierăstrău.Traficul rutier a fost reluat în condiții de siguranță;

✔️ 13.45, copac doborât pe carosabil, pe DJ 503, între Târnava și Drăgănești-Vlașca, fără victime, cu traficul blocat. Situația a fost rezolvată de salvatorii Detașamentului de Pompieri Videle, cu o autospecială și cu echipamentele din dotarra acesteia;

✔️ 13.47, un cetățean a sunat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, pentru a cere ajutorul pompierilor deoarece un copac a fost doborât pe casa sa, în orașul Videle, cartierul Tămășești. Pentru gestionarea acestei situații de urgență au acționat un echipaj de pompieri și membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență Videle. Nu au fost înregisttate victime;

✔️ 14.50, acoperiș desprins de pe o casa de locuit, în orașul Videle, cartier Tămășești, fara victime. Au intervenit pompierii militari din oraș, cu o autospecială de stingere. Elementele de construcție au fost îndepărtate de pe casă, în condiții de siguranță;

✔️15.00, stâlp din lemn, de telecomunicații, căzut pe carosabil, pe DN 65 E, în loc. Voievoda, fără victime. Pentru degajarea acestuia au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Furculești, cu o autospecială.

Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

✔️fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

✔️nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt și nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate;

✔️ parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

✔️ îndepărtați copacii sau ramurile uscate, care pe timpul unei furtuni, ar putea cădea şi provoca victime sau pagube materiale;

✔️ nu atingeți firele căzute la pământ.

ℹ️ Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Vânt puternic, în Teleorman! Recomandările ISU

Următorul articol

Accident, la Smârdioasa! 3 copii și mama lor au ajuns la spital

Cele mai recente articole de Actualitate