Piața din Alexandria, închisă pentru igienizare, după un control al ANPC

în Administratie/Dezvăluiri

În urmă cu aproximativ o săptămână, un control al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului tulbura liniștea din piața centrală a Alexandriei. Vicepreședintele ANPC, Vera Mitran, a ajuns în hală și a constatat acolo mai multe nereguli, majoritatea legate de starea precară de igienă a spațiilor în care este depozitată hrana pe care populația o cumpără. Situația este, desigur, foarte veche, iar piața nu a fost niciodată un etalon de curățenie, însă populația s-a obișnuit cu gândul că niște rugină în bucata de carne consolidează sistemul imunitar. Imediat după control, primarul Victor Drăgușin a sărit ca ars, acuzând că în spatele controlului stau interese electorale. Ca și cum motivul controlului, dacă ar fi fost unul, scuza în vreun fel starea deplorabilă găsită acolo de specialiști. Mai mult, acesta a susținut într-un interviu acordat publicației locale Cronica de Teleorman, că nu e responsabilitatea primăriei să facă curățenie în spațiile închiriate de agenții economici. Culmea, după această dezmințire, piața din Alexandria s-a închis pentru igienizare.

Drăgușin a declarat, în clar, faptul că nu e treaba lui cum și în ce fel își curăță agenții comerciali din piață spațiile, specificând că primăria nu are și această atribuție.

Din punct de vedere legal, municipalitatea Alexandria a închiriat spații comerciale unor agenți economici pentru comercializarea de carne. Din punct de vedere legal, ei sunt obligați să îndeplinească toate condițiile cerute de legea privind siguranța cetățeanului. Primăria nu are un atribut în acest sens. Cum să facem? Pe banii noștri să le deratizăm spațiile comerciale eu zic că nu este nici normal, dar nu este legal. Municipalitatea are un serviciu propriu pe care anul trecut l-a abilitat și a obținut dreptul exclusiv de a face dezinsecție, ceea ce se întâmplă pe domeniul public.

Victor Drăgușin, interviu pentru Cronica de Teleorman

Cu toate acestea, piața din Alexandria s-a închis în numai câteva zeci de ore, pentru igienizare. Cu alte cuvinte, tot răul a fost spre bine, dacă putem numi “rău” un control al unei autorități de stat într-un loc în care verificările ar fi trebuit să fie mai dese, pentru că de siguranța alimentelor depinde, până la urmă, siguranța populației. Am cerut și opinia vicepreședintelui ANPC, Vera Mitran, după închiderea pieței pentru igienizare și, la rândul ei, părea destul de surprinsă că primăria a acționat în sensul remedierii problemei, deși susținea cu tărie că igiena pieței nu e atributul instituției.

Am mers în piață și hala arăta așa cum ați văzut-o filmată. Dar mai este partea care ține de administrarea Piețe, Târguri și Oboare, cea cu tonetele, unde aprovizionarea se face pe un hol perfect insalubru. Am văzut că domnul primar spunea că nu este treaba dânsului să igienizeze. Ori căile de acces sunt ale primăriei. Domnul de acolo recunoaște clar că după ce igienizează piața printre tonete, dă un mop și prin hală, care e a primăriei, dar o face pentru că așa s-a moștenit. În urma controlului s-a stabilit că nu este treaba nici a primăriei, nici a administrației, însă am aflat că s-a închis piața pentru igienizare, lucru care cred că nu s-a făcut de când s-a deschis, probabil. Iar Primăria și-a însușit această sarcină, deși în declarațiile sale, primarul spune că nu îi aparține. Dacă nu-i aparține, de ce face acum curățenie?

Vera Mitran, vicepreședinte ANPC.

Jurnalist de investigație și autor. Co-fondator al publicației Liber în Teleorman, corespondent Europa FM, colaborator al mai multor site-uri de știri. Absolventă a programului pentru jurnaliști de investigație “Edward R. Murrow”, finanțat de guvernul SUA. Specializare în Fact-Checking la Poynter Institute, Florida. Autoarea a cinci cărți de beletristică, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind romanul Cei Care Nu Mint.

1 Comment

  1. foarte, foarte bine !
    Alexandria trebuie sa intre in anul in care suntem.
    Locuitorii ei si trecatorii pe aici s-au saturat de CLOACA de aici:
    mizerie;
    samsari;
    suprapreturi;
    lipsa de civilizatie;
    lipsa de igiena=ca in anii ’60-’70…-atunci fara samsari…
    si *politisti locali* care se plimba plini de ei-burticosii-cate 2 cu o mapa sub bratul stang=votanti psd=Dracusin….
    Si prostimea, la fel ca cei de mai inainte & primar & viceprimari -cu salarii de Sef de Stat NU VAD, NU AUD, NICI PE ACOLO NU AU TRECUT …. +
    RUSINE !
    LIPSA CRASA DE MINIMA MORALIA!
    BANII, CAT MAI MULTI, NU AU MIROS…SE VOR DUCE CU EI PESTE PODUL DE PESTE VEDEA-IN STANGA-SA MITUIASCA PE SATANA …
    tovarasi,
    stiti cati alexandreni au fugit de aici ?
    real, nu trecuti la recensamant ca locuind aici-fals-
    si ei fiind de zeci de ani plecati in lumea larga din cauza SARACIEI DIN ALEXANDRIA-TELEORMAN ??????
    de asta ati inviat mortii la votari….
    ce meritati ?????

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*