liberinteleorman.ro

Piața digitalizată din Alexandria – Comercianții se plâng că au alte probleme: plouă pe produse

„Digitalizarea” pieței din Alexandria, adică punerea unui cod QR pe fiecare masă pentru a fi scanat și a se vedea numele producătorului, nu plata cu cardul sau vizionarea produselor online ori ce mai implică un astfel de demers în sensul real, a stârnit un val de nemulțumiri în rândul unor comercianți, care consideră că aceasta nu este o prioritate în fața altor probleme cu care se confruntă zilnic. Oamenii spun că le „plouă în cap” și că soluțiile digitale nu sunt adecvate nevoilor și preocupărilor lor actuale.

Deși autoritățile au promovat lansarea pieței digitale ca pe o inițiativă inovatoare și modernă, iar Victor Drăgușin și finul Octavian Teodorescu se laudă cu realizarea lor măreață, unii producători reclamă faptul că aceasta nu aduce nicio schimbare semnificativă în viața lor cotidiană. În loc să abordeze problemele urgente cu care se confruntă, cum ar fi infrastructura precară, serviciile insuficiente și condițiile de vânzare, accentul este pus pe o așa zisă digitalizare.

Ei consideră că resursele și eforturile ar trebui canalizate către rezolvarea problemelor de bază și îmbunătățirea calității condițiilor de comercializare, în loc să se investească în soluții digitale care nu le aduc beneficii tangibile și nu le rezolvă nevoile reale.

Am întrebat, din nou, câțiva comercianți din piață dacă li se solicită codul QR pus pe masa de vânzare. O doamnă vizibil revoltată ne-a spus: „Sunteți prima persoană care întreabă, îi doare undeva. Nu interesează pe nimeni asta, că ne cere certificatul dacă vrea să vadă. În loc să facă asta, ia uitați (n.r.: arată spre acoperiș), aici plouă direct pe produse când plouă. La fel ca centrul, ca stadionul… totul de mântuială, pentru alegeri”.

Soluții reale…

Advertisement

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate


Articolul precedent

Ziua Universală a Iei, la Biblioteca Județeană Marin Preda

Următorul articol

Strigăt disperat pentru viață: Adrian are nevoie URGENTĂ de ajutor pentru transplant de ficat

Cele mai recente articole de Actualitate