Oamenii Domnului rescriu “Monastirea Argeșului” la Alexandria

Nu pe malul Argeșului, ci pe strada Dunării se ridică un edificiu cu aspect de biserică. Încă din anul 2001, de la punerea pietrei de temelie, oamenii din cartierul PECO așteaptă finalizarea unei noi case a Domnului, mai frumoasă decât majoritatea bisericilor din oraș. Iar așteptările lor nu sunt nici pe departe lipsite de justificare, pentru că în edificiul cu pricina s-au direcționat, an de an, sume importante de bani. În mod normal, cu puțină bunăvoință și implicare, edificiul s-ar fi ridicat în vreo trei ani de zile. Și pentru a proba această afirmație, am putea privi către un sat din Teleorman, unde un preot tânăr și plin de inițiativă a reabilitat aproape de unul singur biserica de acolo în numai trei luni, folosind în acest sens doar donațiile credincioșilor. La Alexandria, însă, oamenii Domnului au avut ambiția de a rescrie “Monastirea Argeșului”, chiar dacă suntem încă în acea etapă a legendei în care sacrificiul nu s-a făcut. În schimb, vedem cum ceea ce se construiește într-un an se degradează în altul, fiind necesari mereu alți bani, alte lucrări și alte cârpeli. Și situația durează de aproape 14 ani… Nu știm cât va mai trece până când un meșter Manole va zidi vreo Ană în zidul edificiului, dar e clar că legenda trebuie scrisă până la capăt.
40 de miliarde pentru Casa Domnului
În acest moment, Biserica “Sfântul Mina” din Alexandria se află în paragină. Lucrările stagnează de ani buni și explicațiile furnizate public pe marginea acestui subiect sunt foarte vagi. Pentru că, de principiu și fără a dori să facem presupuneri legate de corectitudinea cheltuirii banilor alocați acestei investiții, această casă a Domnului s-ar fi putut finaliza chiar și peste noapte, având în vedere ce sume i-au fost destinate. Pe de o parte, Consiliul local și-a arătat, vreme de mai mulți ani, susținerea pentru acest proiect, alocându-i sume frumușele, iar pe de altă parte, Secretariatul de Stat pentru Culte și-a menținut mereu privirea în direcția acestei investiții, sprijinind-o ori de câte ori a fost necesar. Și totuși, în ciuda celor peste 40 de miliarde de lei, Biserica “Sfântul Mina” seamănă mai degrabă cu o ruină decât cu o biserică în construcție. E firesc să fie așa, având în vedere că orice amânare a finalizării determină degradarea edificiului în timp, ceea ce impune mereu noi și noi cârpeli. Care costă… Preotul Nicu Chiriță este cel care și-a asumat responsabilitatea construirii acestei case a Domnului. Relația bună dintre el și primarul Drăgușin a constituit chiar punctul de reper pe marginea căruia oamenii discută, atunci când vine vorba despre “Monastirea Argeșului” din Alexandria. Dar Victor Drăgușin susține că n-a făcut diferențe în sprijinirea bisericilor din oraș, în timp ce preotul Chiriță spune că finanțarea nu decurge niciodată potrivit planului, fapt ce a dus la tergiversarea lucrărilor. E destul de greu de făcut o evaluare a adevărului în acest caz, dar e cert că presupuneri se pot face. Și niciuna dintre ele nu flatează pe nimeni…
Unde se duc banii Domnului când se duc?
Nu o dată am susținut că banii nu cumpără chiar totul pe lumea asta. Uneori, e suficientă implicarea și ambiția pentru a compensa unele lipsuri materiale. Iar Dumnezeu, pentru care vrem să credem că banii nu contează, n-a trimis încă niciun vis unui zidar sau templier, pentru a afla cheia finalizării “Monastirii Argeșului” din Alexandria. De aceea, lucrările stagnează și în prezent. Sau așa par de dincolo de gardul încuiat cu lacăt al bisericii. Pentru că preotul Nicu Chiriță susține că ele se derulează și în prezent, dar că merg greu din cauza felului în care se face finanțarea: “Piatra de temelie s-a pus în anul 2001, dar lucrările efective au început undeva prin 2006. E cam complicat să vă explic de ce durează atât, dar voi încerca. Au fost motive întemeiate și ele au legătură cu felul în care se face finanțarea. Statul poate aloca bani, dar ei nu se dau imediat. Uneori trec luni întregi până intrăm în posesia banilor și nu poți antama un constructor fără să fii sigur că-i poți da banii la timp. O parte a banilor au fost investiți în materiale de construcție și sunt date în custodie. Ideea e că nu știi niciodată când vin banii efectiv, dar în prezent vă garantez că acolo se lucrează.” Mai mult, preotul Chiriță a declarat că de obicei acest subiect este folosit împotriva lui, atunci când cineva are ceva de împărțit cu el. Departe de noi această intenție, însă n-am putut să nu remarcăm rescrierea “Monastirii Argeșului” la Alexandria, indiferent de partea cui e vina. În plus, naivi cum suntem, știm totuși că oamenii, chiar și constructorii, sunt foarte sensibili la subiectul Casei Domnului. Așa că stăm acum strâmb și judecăm drept, întrebându-ne dacă chiar nu se găsea cineva care să fie dispus să construiască o Casă a Domnului, fără a pretinde banii imediat… Pe de altă parte, Victor Drăgușin, chestionat pe marginea acestui subiect, ne-a mărturisit că de un an de zile nu s-au mai alocat bani din bugetul orașului pentru construcția acestei biserici. Și că nu știe când se vor finaliza lucrările și nici dacă mai există această intenție din partea cuiva, așa că ne-a recomandat să apelăm la preotul Chiriță pentru lămuriri.
În așteptarea meșterului Manole…
Pe o parte a străzii Dunării din Alexandria, nu pe un mal al Argeșului, se ridică un edificiu cu aspect de biserică. În spatele gardului încuiat cu lacăt e liniște. Niciun ciocan, nicio unealtă nu perturbă aspectul de ruină a ceea ce ar fi trebui să fie Biserica “Sfântul Mina” din Alexandria. Și Domnul n-a trimis încă niciun vis vreunui zidar sau vreunui templier pentru a găsi cheia de finalizare a Casei Lui. Poate vor mai trece 14 ani până atunci, dar trăim cu speranța că un meșter Manole va apărea de undeva și va fi dispus să sacrifice ceea ce îi este mai drag pe lume, pentru ca o Casă de Domnului să zâmbească Cerurilor într-o bună zi. Până atunci, nimeni nu pare a fi dispus să sacrifice nimic și totul se rezumă la explicații și lamentații care nu contează pentru nimeni. Deși noi toți știm că unele lucruri nu se fac numai cu bani. Și că poate nici n-ar fi necesară zidirea a ceva drag în zidul viitoarei biserici, dacă cineva ar fi înțeles că nu construiești nimic durabil dacă nu lipești cărămizile cu dragoste pentru Dumnezeu și lacrimi de recunoștință. Asta pentru că e mai comod să privești ruinele de pe margine și să cauți explicații care nu există, iar dacă există, nu contează pentru nimeni…