Senatorul de Teleorman – Dănuț Cristescu a anunțat că a fost adoptată în Senat Legea privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihologice. Proiectul a fost iniţiat de Guvern.
„Am adoptat în Senat Legea privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihologice! În Comisia Juridică am lucrat și dezbătut acest proiect, cu multă bună credință, împreună cu colegii mei senatori. S-a lucrat multe ore pentru a face o lege bună, clară, pe înțelesul tuturor, care să respecte jurisprudența CCR și să ofere persoanelor cu dizabilități, măsuri de ocrotire graduale și temporare, adaptate nevoilor lor și care nu le încalcă demnitatea. Legea urmărește realizarea unei intervenții substanțiale în materia măsurilor de ocrotire de drept civil de care pot beneficia persoanele fizice vulnerabile. Legea cuprinde, totodată, o serie de garanții esențiale, reglementate în beneficiul celui ocrotit. Acolo unde s-a putut face legea mai clară și cu mai multe garanții, am modificat textele prin AMENDAMENTE. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit cu observații și propuneri la forma finală a legii. Senatul a votat o lege bună pentru zeci de mii de persoane cu dizabilități care au nevoie de măsuri de protecție”, a transmis senatorul de Teleorman.
„Demersul legislativ propune instituirea unor soluţii de reglementare în materia ocrotirii persoanelor fizice majore cu dizabilităţi psihosociale sau intelectuale. (…) Prin soluţiile legislative cuprinse în proiect se propune reconfigurarea (şi redenumirea) actualei instituţii a punerii sub interdicţie judecătorească, precum şi crearea unui nou mecanism de ocrotire. Proiectul urmăreşte realizarea unei intervenţii substanţiale în materia măsurilor de ocrotire de drept civil de care pot beneficia persoanele fizice vulnerabile, fiind astfel continuată, cu privire la statutul juridic al persoanei fizice, ampla reformă legislativă realizată prin adoptarea noului Cod civil. Configurarea mecanismelor de drept civil de ocrotire a persoanei fizice majore vulnerabile aşază această persoană în centrul reglementării şi conciliază nevoia sa (temporară ori permanentă) de a fi protejată cu imperativul respectării exerciţiului drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale, marcând desprinderea definitivă de regimul (unic şi inflexibil) actual de ocrotire repudiat de instanţa noastră de contencios constituţional”, se arată în expunerea de motive.
Proiectul cuprinde, totodată, o serie de garanţii „esenţiale”, reglementate în beneficiul celui ocrotit, cum ar fi instituirea unui sistem gradual, în trepte, de dispunere a măsurilor de ocrotire, a unor perioade determinate de timp pentru care pot fi dispuse şi prelungite acestea, configurarea unor reguli privind reevaluarea periodică a regimului de ocrotire ales sau posibilitatea adoptării (individualizării) permanente, de către instanţa de tutelă, a măsurii de ocrotire în funcţie de circumstanţele concrete în care se găseşte cel ocrotit.