Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție subordonată Consiliului Județean Teleorman, lansează vineri, 9 iunie 2023, începând cu ora 11, la Sala de lectură, volumul Sunt de Marin Dumitrescu.
Autorul este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru fondator al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania, Membru al Uniunii Scriitorilor și Artiștilor Români Lucian Blaga din Spania, membru al mai multor asociații și cercuri literare spaniole și românești din Spania.
Marin Dumitrescu a publicat de-a lungul timpului volume de poezie, printre care: Tratatul de pace cu moartea (2009;) Simfonia materiei (2011); Muntele (2012); Sfera (2014); Mecanică cuantică; (2014); Poeme în metru cuantic (2016); La estatua de una estrella (2018).
Despre poezia sa au scris scriitori precum: Horia Gârbea; Daniel Cristea Enache; Emil Lungeanu; Aureliu Goci; Lucian Gruia și Eliza Roha.
În prefața cărții, domnul Aureliu Goci menționează: Cu șapte volume în șapte ani, între 2009 și 2016, după o ucenicie prelungită și un debut întârziat, Marin Dumitrescu, poet excepțional, cu vână autentică, venit din Teleormanul marilor scriitori, s-a decis să tipărească acest volum de versuri sub titlul ființării, la persoana întâi, după ce elaborase o „Simfonie a materiei” și experimentase „Poemul în metru cuantic”. Sunt se poate exprima într-o polivalentă semnificație: ca o afirmație modestă, ca o rezoluție puternică, ca o decizie morală și mai există posibilități de interpretare sugerând complexitatea verbului identitar al personalității umane. Rezident de multă vreme în Spania, Marin Dumitrescu a rămas legat de limba română și majoritatea scrierilor sale elaborate acolo sunt poeme în limba română, de înaltă simțire românească.
Invitații speciali care vor prezenta cartea sunt scriitorii: Ana Dobre, Aureliu Goci și Nicolae Georgescu. Moderatorul activității este Valentina Pașa, managerul bibliotecii.
La eveniment vor participa scriitori, oameni de cultură din județ, bibliotecari și utilizatori ai serviciilor de bibliotecă.