Monica Vasilescu
Așa cum am mai relatat, Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” Alexandria implementează, în perioada 01.09.2014-31.08.2016, proiectul ”The Green Schools”, proiect finanțat prin Programului ERASMUS+, Acţiunea Cheie 2, care cuprinde patru țări partenere: Turcia, România, Polonia, Italia. Proiectul are o finanțare de 68.400 Euro, iar liceului în cauză i-a revenit suma de 16350 Euro.
În cadrul acestui proiect, luni, avut loc a doua reuniune transnațională, găzduită de Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” Alexandria, unitate care se implică des în activități legate de mediu, un element concludent este și faptul că deține steagul verde în cadrul competiției EcoȘcoala.
La prezidiul întâlnirii au stat mai mulți profesori coordonator ai proiectului, printre care: directorul liceului – Silvia Botez, Eliza Marinela Sotirescu, Florentina Toma, în sală fiind și alți membri din echipa de proiect: Florentina Toma, Mariana Buciu, Victoria Daciu, Elena Mitran, dar și cinci profesori și doi elevi din Turcia, alături de doi profesori și patru elevi din Polonia. Oaspeții vor sta în România o săptămână, timp în care vor participa la diverse activități cuprinse în programul stabilit de coordonatori.
Scopul principal al proiectului Școlile Verzi este de a oferi elevilor cunoștințe de bază despre mediul înconjurător și de a le forma abilități durabile necesare pentru viața de zi cu zi, formarea competenței și abilitatea de a învăța, pentru a înțelege cum să găsească răspunsuri la întrebări care ar putea să apară pe probleme de mediu.