liberinteleorman.ro

INCREDIBIL! CSBT Alexandria nu poate juca acasă pentru că noua sală de sport nu este recepţionată

12 octombrie 2016

Echipa de baschet feminin CSBT Alexandria nu poate juca, deocamdată, meciurile de acasă din Liga Naţională, în condiţiile în care mai bine de un an s-a pregătit pe unde a putut, iar confruntările din ediţia 2015-2016 a sezonului oficial competiţional, „pe teren propriu”, au fost programate la Craiova sau Bucureşti. În noua ediţie a Ligii Naţionale de baschet feminin, teleormănencele au disputat deja două partide „afară”, la Sf.Gheorghe şi Galaţi. Conform programului, etapa a treia urma să aducă la Alexandria un nou adversar puternic, CSM Târgovişte, sâmbătă – 15 octombrie. Întâlnirea a fost însă amânată.

Până la terminarea lucrărilor de modernizare la Sala Polivalentă (promisă pentru luna decembrie), conducerea clubului alexăndrean a obţinut aprobarea Federaţiei Române de Baschet pentru a juca meciurile de acasă în noua sală de sport de la Colegiul Naţional Alexandru D.Ghica. Numai că situaţia s-a complicat, deoarece această sală frumoasă nu este recepţionată, aşa cum prevăd normele în vigoare. Personal, nu cunosc de cine depinde efectuarea unui asemenea demers legal. Nu ştiu nici dacă între membrii comisiei de recepţie se află şi iubitori ai sportului. Probabil, există o autoritate care poate mişca rapid lucrurile în acest caz. Aşa că domnilor funcţionari implicaţi, faceţi ceea ce trebuie în zilele următoare! Aceste fete, împreună cu antrenorii lor, care poartă cu cinste „steagul” baschetului teleormănean, merită să nu mai fie „pedepsite”, pentru că eforturile suplimentare generate de aparenta birocraţie nu sunt mici. După cum „pedepsiţi” sunt şi suporterii acestei echipe frumoase, care, cu siguranţă, aşteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea directă cu formaţia favorită, după o pauză de circa un an şi jumătate.

ŞTEFAN STAN

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor la Ziare.com și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Plus-Minus! Nicușor Lina și Viorica Dăncilă

Următorul articol

Salvați Copiii a donat un incubator maternității din Alexandria

Cele mai recente articole de Sport