liberinteleorman.ro

Îmbracă un copil de Paște! Peste 70 de scrisori au copiii de la Parohia Trivale II

13 martie 2022

„Îmbracă un copil de Paște” este îndemnul părintelui paroh Bogdan Nedea, de la Biserica Trivale II, din localitatea Trivalea Moșteni, care continuă de ani buni o campanie umanitară pentru copiii din sat participanți la slujbele religioase.

Preotul Bogdan Nedea se ocupă în fiecare an să facă o bucurie, la zi mare, unor prichindei care, într-un fel sau altul, i-au devenit, prin intermediul bisericii, foarte apropiați, ca parte din familie. Campania organizată de părinte se desfășoară sub forma unor scrisori ale copiilor nevoiași, iar cei care vor să ajute pot trimite colete direct la biserica din Trivale sau pot lua legătura cu preotul Bogdan, care a creat o legătură între credincioși pe Facebook, internetul fiind cel mai rapid mod de receptare a mesajelor și o speranță în plus pentru aproximativ 70 de copii pe care i-ar ferici enorm simplul fapt de a se duce primeniți la slujba de Înviere.

Preotul paroh de la Parohia Trivale II – comuna Trivale Moșteni – Bogdan Nedea este unul dintre părinții care reușesc să aducă aproape de Biserică un număr considerabil de copii. Prin harul său și prin acțiunile periodice pe care le organizează pentru cei mici și pentru familiile necăjite, preotul a reușit să-i apropie pe fiii mici ai satului de cele sfinte și este foarte îndrăgit de credincioși.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor la Ziare.com și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Punct de AUR pentru fetele de la CSM Alexandria

Următorul articol

Teleorman, pe podium la Campionatul Național de Atletism – Juniori 2

Cele mai recente articole de Actualitate