Consiliul Județean al Elevilor Teleorman se pronunță împotriva inițiativei legislative prin care uniforma școlară ar urma să devină obligatorie în unitățile de învățământ de stat din România. Președintele organizației, Eric-Andrei Alexandru, spune că măsura nu rezolvă problemele pe care le confruntă elevii și poate aduce costuri suplimentare pentru familii.
„Consiliul Județean al Elevilor Teleorman respinge cu fermitate inițiativa legislativă privind introducerea uniformei școlare obligatorii în unitățile de învățământ de stat din România, întrucât aceasta nu răspunde nevoilor reale ale elevilor și riscă să transforme o măsură de formă într-o prioritate legislativă, în detrimentul problemelor concrete cu care se confruntă sistemul educațional.
Nu putem ignora nici dificultățile care ar putea apărea în urma implementării acestei măsuri, precum presiunea financiară suplimentară asupra familiilor, necesitatea alocării unor subvenții dintr-un buget deja insuficient și riscul favorizării anumitor operatori economici în procesul de achiziție a uniformelor.
Într-un sistem educațional care se confruntă deja cu subfinanțare, lipsa materialelor didactice, condiții necorespunzătoare de studiu și dificultăți în asigurarea accesului echitabil la educație, considerăm că prioritățile legislative trebuie să vizeze soluții concrete pentru aceste probleme, nu introducerea unor obligații suplimentare pentru elevi și familiile acestora.
Solicităm, totodată, consultarea reală a elevilor înainte de adoptarea unor măsuri care le influențează direct parcursul educațional. Vocea elevilor trebuie să fie luată în considerare în procesul decizional, iar politicile educaționale trebuie să răspundă nevoilor reale ale beneficiarilor direcți ai educației.
Din acest motiv, îndemnăm elevii ca luni, 28 septembrie, să se îmbrace în negru, ca simbol al „doliului” pentru ignorarea vocii elevilor și pentru prioritizarea unor măsuri care nu răspund nevoilor reale ale sistemului educațional”, a transmis Eric-Andrei Alexandru.
Consiliul Județean al Elevilor Teleorman: Pe 28 septembrie, alegem împreună ce purtăm pentru a ne apăra dreptul de a alege
Senatul a adoptat de curând proiectul privind uniforma școlară obligatorie, deși Consiliul Național al Elevilor s-a opus public încă de la depunerea lui. Nu am fost invitați la dezbateri, nu am fost consultați, dar se așteaptă să ne conformăm. Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebați. Se pare că, pentru decidenți, vocea elevilor contează mai puțin decât felul în care arată.
Consiliul Județean al Elevilor Teleorman îi îndeamnă pe elevii din întreg județul să vină îmbrăcați în negru la școală luni, 28 septembrie 2026, în semn de protest față de introducerea uniformei școlare obligatorii și față de ignorarea vocii lor în luarea deciziilor care îi privesc. Într-un sistem de învățământ în care accesul la educație depinde încă de posibilitățile financiare ale familiei și de localitatea în care un copil se naște, uniforma obligatorie nu poate ține locul unor măsuri care să reducă aceste diferențe. Bullying-ul nu stă prins într-un hanorac de firmă și nu pleacă din școală odată cu el, diferențele sociale nu dispar când elevii poartă aceeași cămașă iar apartenență și disciplina nu se pot coase pe rever.
Prin această acțiune, ne apărăm și dreptul de a participa la deciziile care ne afectează. Este greu să vorbim despre o școală centrată pe elev cât timp opiniile acestuia pot fi înlăturate tocmai atunci când se stabilesc noi obligații pentru el. Pe 28 septembrie alegem să purtăm aceeași culoare pentru a ne apăra dreptul de a alege pe viitor. Negrul va fi un semn de solidaritate asumat voluntar. Fiecare elev poate participa în propriul stil, cu hainele pe care le are deja, inclusiv prin purtarea unui singur articol vestimentar negru.
Solicităm Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, să respingă propunerea privind introducerea uniformei școlare obligatorii și să asigure consultarea reală a elevilor. Cerem ca prioritățile legislative să pornească de la nevoile celor care învață în școlile din România: sprijin pentru participarea la educație, condiții decente de studiu, siguranță și acces la consiliere.
Pe 28 septembrie, venim în negru pentru a arăta că nu acceptăm să fim lăsați în afara discuției. Căci, oricât ar încerca unii să ne convingă, educația nu se repară la croitorie.

