
Monica Vasilescu
Floriana Mitroi, fosta șefă de la Inspecția Fiscală din cadrul ANAF Teleorman a fost transferată, pentru șase luni, la Vama Turnu Măgurele. După șapte luni de șefie în care a primit foarte multe reclamații de la inspectorii fiscali, dar și mustrări de la superiorii săi, se pare că la ANAF central s-a mișcat ceva și aceasta a fost trimisă în alt oraș. Nici la Turnu se pare că nu e primită cu brațele deschise, aceasta având și aici divergențe cu unii angajați ai instituției.
Reamintim că de când a revenit pe funcția de șef la Inspecţie Fiscală, doamna Mitroi le-a făcut munca imposibilă inspectorilor fiscali, le-a zădărnicit activitatea, timp în care colecta la stat a stagnat și niciun superior nu s-a implicat în remedierea situației. Concret, timp de șapte luni, 11 inspectori de control au stat cu mâinile în sân și cu nervii întinși la maximum din cauza divergențelor pe care le-au avut cu actuala conducătoare. Angajații s-au revoltat pentru că șefa lor le-a îngreunat treburile din fiecare zi, nu le-a valorificat actele de control în timp util și a găsit tot felul de motive să nu-i trimită în teren. Divergențele dintre ”mama Finanțelor” și ”fiii vitregi” au ajuns până la comisia de disciplină și chiar la judecată. ”Colectivul A.I.F. din cadrul AJFP Teleorman este supus unor condiții de muncă stresante, unor presiuni și tensiuni nejustificate de către conducere, respectiv de Șeful Administrației Adjunct-Inspecție Fiscală – Mitroi Floriana. Faptele ce sunt cunoscute de întreaga instituție, de conducerea acesteia, precum și de organele de conducere superioare din cadrul DGRFP Ploiești. Ni se tot spune că se rezolvă problema, dar timpul trece și nu se întâmpă nimic. Ne-am gândit chiar să mergem personal la ANAF și la Ministerul Finanțelor, să ne asculte cineva și să se impună”, spuneau unii angajați. S-a impus, conform ultimelor ordine, confirmate de purtătorul de cuvânt al ANAF Teleorman, Cătălin Pavel. Au dus-o să blocheze altă subunitate a Finanțelor…