Drept la replică cu privire la articolul “Foame de bani la TR Administrare Imobile: facturează de două ori într-o lună”, publicat de site-ul liberinteleorman.ro, pe data de 31 august 2022
Pentru o corectă informare a cetățenilor, SC TR ADMINISTRARE IMOBILE SRL face următoarele clarificări, pe care vă solicităm să le publicați în condiții identice cu materialul inițial:
Societatea TR ADMINISTRARE IMOBILE SRL nu a fost inventată pentru a face bani, așa cum tendențios afirmați, ci pentru a oferi servicii cetățenilor, iar asociațiile de proprietari nu se constituie că așa vrea TR ADMINISTRARE IMOBILE SRL, ci pentru că așa prevede legea dată de Parlamentul României, și nu de directorul TR ADMINISTRARE IMOBILE SRL – Lucian Iotu.
TR ADMINISTRARE IMOBILE SRL nu încheie contracte cu persoane fizice, ci cu asociații de proprietari, iar societatea nu emite facturi, așa cum fals afirmați, ci împarte facturile de utilități emise de furnizori – energie electrică, firme mentenanță/reparații lift etc.
În ceea ce privește speța prezentată de publicația dumneavostră, precizăm că bonurile de calcul, și nu facturile așa cum fals afirmați, se emit între 23-25 ale lunii, după care acestea ajung la locatarii din condominiile pe care le administrăm, în termen de 10 zile de la emitere. Pentru cazul prezentat de publicația dumneavoastră, dar și pentru eventualele astfel de cazuri, precizăm că din cele trei încasatoare de teren ale societății, două au avut concedii de odihnă în luna iulie 2020 (de care orice salariat beneficiază conform legilor în vigoare), astfel că bonurile de calcul au ajuns mai târziu la unii dintre cetățeni, în timp ce pentru luna august bonurile au fost deja emise și a început împărțirea acestora.
Ținem să precizăm, de asemenea, că bonurile de calcul sunt pentru luna anterioară emiterii acestora și nu există, sub nicio formă, varianta ca două bonuri de calcul să fie emise pentru aceeași lună.
În ceea ce privește aplicarea unor penalități “mai mari decât cămătarii”, precizăm că acestea sunt stabilite în sistem propriu de către asociațiile de proprietari, conform Legii 96/2018. Acestea au fost stabilite de fiecare asociație în parte la 0.1% pentru fiecare zi de întârziere și sunt aplicate după o periodă de 30 de zile de la data depășirii termenului scandent (care este de 15 zile de la data afișării tabelului – lista lunară a cheltuielilor de întreținere) – așadar, după 45 de zile de la data emiterii bonului de calcul încep să fie aplicate acele “penalități mai mari decât cămătarii” despre care vorbiți.
Sperăm că am reușit să clarificăm lucrurile și precizăm, totodată, că vă stăm la dispoziție pentru informații suplimentare referitor la acest subiect, precum și la alte aspecte legate de activitatea societății TR ADMINISTRARE IMOBILE SRL.
Director,
Lucian Mihail Iotu
CITIȚI ȘI: Foame de bani la TR Administrare Imobile: facturează de două ori într-o lună