Direcția de Sănătate Publică Teleorman a anunțat că în județ funcționează două centre de vaccinare anti Covid-19 cu vaccinul Comirnaty Omicron BA. 4-5. La nivelul Spitalului Județean de Urgență Alexandria și la nivelul Spitalului Orășenesc Zimnicea populația se poate vaccina la nivelul cabinetelor medicului de familie – (cabinetele care au vaccin în stoc sunt afișate pe site-ul DSP Teleorman).
Persoanele care doresc să se vaccineze se pot programa la medicul de familie.
Noul vaccin COVID-19(COMIRNATY ORIGINAL/OMICRON BA.4-5-Pfizer BioNTech) este adaptat pentru a oferi o protecție mai largă față de tulpina originală și față de subvariantele Omicron BA. 4 și BA. 5.
Cu el se pot vaccina toate persoanele cu vârstă de peste 12 ani, cărora li s-a administrat schema primară de vaccinare împotriva Covid 19 cu cel puțin trei luni înainte.
Vaccinul oferă protecție împotriva complicațiilor și formelor grave ale bolii.
Mai multe informații se pot pot accesa pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Teleorman-www.dsptr.ro, a anunțat directorul executiv al DSP Teleorman – Ancu Florentina.