liberinteleorman.ro

Dosarul privind vizita în SUA a lui Liviu Dragnea, restituit la DNA! Probele strânse de FBI, excluse

12 aprilie 2024

Curtea de Apel Bucureşti a dispus definitiv, vineri, restituirea la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru refacerea rechizitoriului, a dosarului în care fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea era acuzat pentru trafic de influenţă în legătură cu prezenţa sa în SUA la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump în anul 2017.

Decizia ar putea să îi deschidă lui Dragnea o posibilă portiță de a candida la alegeri având în vedere că în 2024 îi expiră toate interdicțiile impuse în dosarul condamnării.

După ce în octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti a constatat neregularitatea rechizitoriului întocmit de DNA şi a dispus excluderea probelor strânse de FBI, respectiv audierea de către americani a lui Cristian Burci, Carlo Robert Burci (fiul lui Cristian Burci) şi Erica Hillard, Curtea de Apel Bucureşti a decis anularea şi altor probe ale DNA.

„Dispune excluderea mijloacelor de probă efectuate de procuror faţă de contestatorii inculpaţi din prezenta cauză, în perioada 19.03.2018-12.01.2021. Constată nulitatea ordonanţelor de continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii Dimitrescu Gheorghe, Belcea Dan Valentin, Liviu-Nicolae Dragnea, Burci Cristian-Ionel şi Burci Carlo-Robert, din data de 12.01.2021. Constată nulitatea ordonanţelor de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Dimitrescu Gheorghe, Belcea Dan Valentin, Liviu-Nicolae Dragnea, Burci Cristian-Ionel şi Burci Carlo-Robert, din data de 01.03.2021. Menţine dispoziţia de restituire a cauzei la DNA. Definitivă”, se arată în decizia CAB.

Pe 17 mai 2021, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată Gheorghe Dimitrescu, la data faptei consilier parlamentar al lui Florin Iordache, pe vremea când acesta era deputat PSD, dar şi fost consul al României la Bonn, pentru cumpărare de influenţă, precum şi trei oameni de afaceri – Cristian Burci, Carlo Robert Burci (fiul lui Cristian Burci) şi Dan Valentin Belcea, acuzaţi de cumpărare de influenţă sau complicitate la cumpărare de influenţă.

Conform DNA, în perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Liviu Dragnea ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, constând în asigurarea accesului la evenimentele din cadrul ceremoniei de învestire a preşedintelui SUA, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfăşurate la Washington DC (SUA), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 de dolari, acces obţinut prin intermediul unui om politic şi de afaceri american, vicepreşedinte al Comitetului Prezidenţial de Inaugurare, şi asigurarea, cu ajutorul celorlalţi doi oameni de afaceri, a unor servicii de lobby şi consultanţă politică în valoare de 30.000 de dolari în favoarea partidului din care făcea parte.

„Banii respectivi ar fi fost plătiţi, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice şi conturi bancare în Cipru (controlată de omul de afaceri român cu ajutorul celorlalţi doi oameni de afaceri)”, arată DNA.

De asemenea, spun anchetatorii, Dragnea ar mai fi acceptat de la acelaşi om de afaceri promisiunea unor foloase nepatrimoniale necuvenite constând în participarea, în perioada mai – iunie 2017, la două întâlniri (în final neconcretizate) cu înalţi oficiali din SUA.

„În acest context, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, influenţa reală pe care o avea faţă de prim-ministru şi alţi membri ai Guvernului României, promiţându-i că îi va determina pe aceştia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar şi al intelligence, pe care respectivul le avea în România”, precizează DNA.

Procurorii mai susţin că, în perioada mai – octombrie 2017, Liviu Dragnea şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa ce decurg din calitatea de preşedinte al PSD faţă de Gheorghe Dimitrescu, precum şi faţă de alte două persoane, în scopul de a obţine, în aceeaşi perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, cu încălcarea dispoziţiilor Legii 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 de dolari (din care 45.000 de euro ar fi fost achitaţi de Gheorghe Dimitrescu). Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea şi perfectarea unor vizite ale lui Liviu Dragnea cu înalţi oficiali americani.

„În schimbul foloaselor primite de la Gheorghe Dimitrescu, în perioada iunie – iulie 2017, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia influenţa reală pe care o avea asupra ministrului Afacerilor Externe, promiţând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe primul în funcţia de consul general al României la Bonn, lucru care s-a şi întâmplat”, afirmă DNA

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Vera Mitran a fost numită prefect de Teleorman

Următorul articol

Concurs fraudat pentru postul de consilier achiziții publice, în ograda lui Drăgușin

Cele mai recente articole de Actualitatea politică