Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
La data de 3 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat, administrator al unei societăți comerciale, despre faptul că ar fi fost victima infracțiunii de înșelăciune.
În fapt, în zilele de 1 și 2 septembrie a.c., persoane necunoscute ar fi folosit copii realizate la o imprimantă 3D ale fiselor utilizate la mașinuțele tamponabile ale persoanei vătămate, cauzând un prejudiciu de 1.400 de lei.
Au fost identificate persoanele în cauză ca fiind doi tineri, iar la locuința unuia dintre aceștia a fost găsită imprimanta folosită la confecționarea fiselor, care a fost ridicată de polițiști în vederea continuării cercetărilor.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de cei doi.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

