O intervenție a pompierilor din Teleorman a avut loc după ce locatarii unui bloc au sunat la 112, alarmați de un miros înțepător și de un fum provenit de la o substanță folosită împotriva insectelor.
Ajunse la locul indicat de apelant, echipajele de intervenție au constatat că nu era vorba despre un incendiu. Cel mai probabil, proprietara unui apartament folosise o substanță insecticidă, care a degajat un miros puternic și un aspect asemănător fumului, fără să îi anunțe pe vecini. Ulterior, femeia a plecat de acasă.
Mirosul i-a alarmat pe locatari, care au apelat numărul unic de urgență 112, crezând că în bloc izbucnise un incendiu.
Pentru siguranța oamenilor, pompierii au decis evacuarea locatarilor de pe scara blocului. Aproximativ 15 persoane au ieșit din imobil până la aerisirea spațiilor.
Detașamentul Alexandria cu 2 ASAS, o descarcerare, o autoscară și un SMURD, intervenție într-un apartament în Alexandria, bl. G103
„Update:
– ajunse la locul indicat de apelant, forțele de intervenție au constatat faptul că nu era vorba de un incendiu, ci de folosirea unei substanțe împotriva insectelor;
– cel mai probabil, proprietara a folosit acea substanță, cu miros înțepător și sub aspect de fum, fără a anunța vecinii, plecând apoi de acasă. Alarmați, aceștia au sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, crezând că mirosul provine de la un incendiu;
– având în vedere mirosul înțepător al substanței folosite, pentru ca cetățenii să fie în siguranță, pompierii au luat măsura evacuării locatarilor de pe scara blocului (aproximativ 15 persoane) până la aerisirea spațiilor cu ajutorul electroventilatoarelor din dotarea autospecialelor de intervenție;
– pe timpul intervenției, o femeie a fost asistată de echipajul SAJ Teleorman, cu atac de panică și ușoară iritație pe căile respiratorii, aceasta refuzând apoi să meargă la spital;
– misiunea este în continuare în dinamică, pentru evacuarea mirosului de pe casa scării și din apartament, cu ajutorul electroventilatoarelor, urmând a se încheia în momentul în care acest lucru se poate face în condiții de siguranță”, a transmis ISU Teleorman.

