liberinteleorman.ro

Incendiu la o locuință din Cernetu, izbucnit de la o lumânare lăsată aprinsă

15 august 2026

Astăzi, în jurul orei 12:35, pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria au intervenit, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă de mare capacitate și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Cernetu.

În sprijinul pompierilor, autoritățile locale au intervenit cu personal din cadrul SVSU și o autocisternă cu apă.

La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, precum și în interiorul a trei camere de locuit, cu posibilitatea de propagare și distrugere a întregii construcții.

Prin dispozitivul de intervenție realizat, pompierii au reușit să limiteze incendiul la nivelul la care a fost găsit și să îl lichideze după aproape două ore de intervenție.

În urma incendiului, pagubele au fost estimate la aproximativ 35.000 de lei, în timp ce valoarea bunurilor salvate a fost estimată la circa 20.000 de lei.

Pe timpul misiunii, proprietara locuinței, în vârstă de aproximativ 79 de ani, a suferit un atac de panică. Aceasta a fost asistată de paramedicii SMURD, însă a refuzat transportul la spital.

Din primele cercetări efectuate, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost o lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată într-un hol.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm cetățenilor să manifeste o atenție deosebită atunci când folosesc lumânări în locuințe. Acestea trebuie amplasate pe suprafețe stabile, neinflamabile și la distanță de perdele, mobilier, materiale textile, hârtie sau alte obiecte care se pot aprinde cu ușurință. Lumânările nu trebuie lăsate niciodată aprinse fără supraveghere și trebuie stinse înainte de a părăsi încăperea sau locuința, chiar și pentru o perioadă scurtă.

De asemenea, este important ca sursele de foc și orice alte mijloace care pot provoca incendii să fie păstrate departe de copii și de persoanele care, din cauza vârstei sau a altor situații, pot avea dificultăți în utilizarea acestora în condiții de siguranță.

O clipă de neatenție poate transforma o lumânare aprinsă într-un incendiu care poate distruge o locuință și poate pune în pericol vieți. Prudența și responsabilitatea sunt cele mai simple măsuri prin care putem preveni astfel de tragedii.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Acțiuni preventive pentru reducerea poluării fonice generate de vehicule

Cele mai recente articole de Eveniment

Noi cazuri de violență în familie

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență