Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, a vernisat, vineri, la Sala de lectură, expoziția intitulată Din istoria leului românesc, colecția Teodor Nicolae Săceanu.
Leul a fost instituit ca monedă oficială a românilor la data de 16 septembrie 1835, prin decizia lui Alexandru Ghica, domnul Ţării Româneşti.
În acea vreme, în Ţara Românească şi Moldova circulau mai multe monede străine, cea mai cunoscută fiind talerul olandez. O altă monedă era paraua otomană. Expresia nu face două parale vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă. Circula și o monedă austriacă, cunoscută drept șfanţul de argint, sau mai simplu, doar şfanţ, de unde se trage celebra expresie nu am nici un şfanţ. Leul era o unitate teoretică de cont și echivala 60 de parale. Tranzacțiile, taxele, impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină.
La 1860, s-a bătut o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă.
Primele monede au fost bătute abia în 1867, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când a apărut legea prin care era înfiinţat sistemul monetar românesc. 1867 a fost şi anul în care leul a fost cel mai puternic din istorie. La acea dată, cu un singur leu, se puteau cumpăra zece pâini. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint.
Ministrul de finanțe, Ion C. Brătianu, a început tratativele cu Poarta pentru ca aceasta să admită punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur și argint ce urmau a fi emise. Tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat monedele de aur de 20 de lei (pol), fără a ține seama de pretențiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulație în 1868, având efigia domnitorului și inscripția Carol I domnitorul românilor. Tirajul a fost de doar 200 de piese. Dintre acestea, câteva zeci au fost zidite la temelia castelului Peleş. Sub presiunea marilor puteri care considerau titulatura domnului român periculoasă, monedele au fost retrase.
În 1870 au fost bătute 5000 de monede din aur și 400.000 de argint, fără a cuprinde însă semnul menit să evidențieze suzeranitatea sultanului. Începând cu 1872 s-au bătut monede de 50 de bani, 1 leu și 2 lei fără ca Poarta să mai protesteze.
Expoziția Din istoria leului românesc cuprinde monede din 1860 de 10 centime; monede de 1 leu bătute în perioada 1870-1995; monedă jubiliară din 1906; o medalie realizată cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la apariția primei monede și busturile domnitorilor Alexandru Ioan Cuza și Carol I.
Expoziția rămâne deschisă publicului până la sfârșitul lunii septembrie.
