O nouă propunere legislativă vizează modificarea şi completarea Legii nr.160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar.
Proiectul vizează, printre altele, clarificarea diferențelor dintre asistența medical-veterinară și consultanță, interzicerea comercializării anumitor categorii de produse medicinale veterinare și armonizarea cu legislația europeană în domeniu.
În expunerea de motive se arată că în practică s-a constatat că există confuzii între activitățile medicale propriu-zise și cele de consultanță, motiv pentru care se impune clarificarea diferențelor dintre activitatea de asistență medical-veterinară și consultanță, precum și tratarea diferită a unităților medical-veterinare în funcție de specificul acestora.
Astfel, cabinetele medical-veterinare de consultanță vor furniza exclusiv servicii de consultanță tehnică și legislativă medical-veterinară, iar unitățile în care se desfășoară activități de asistență medical-veterinară vor acorda îngrijiri, tratamente, intervenții în urma stabilirii diagnosticului și vor avea posibilitatea de a comercializa, pe lângă produsele medicinale veterinare utilizate în actul medical veterinar și alte produse care vin în sprijinul actului medical (șampoane, cosmetice, suplimente/furaje complementare, diete, etc.) fără o autorizație suplimentară, acestea fiind activități multidisciplinare.
De asemenea, se va interzice comercializarea unor categorii de produse medicinale veterinare precum antimicrobiene și antiparazitare injectabile, imunologice, hormonale injectabile, produse utilizate pentru eutanasie, produse stupefiante și psihotrope și produsele care conțin substanțe aflate sub control național, acestea fiind disponibile exclusiv medicilor veterinari, în cadrul asistenței medical-veterinare.