Monica Vasilescu
Simion Gârlea – Un veac trăit pentru România, acesta ar putea fi titlu unei cărți de succes, dacă s-ar găsi cineva să o scrie. Este, mai presus de orice, viața unui erou de război, din Teleorman, care a împlinit un secol de viață în anul Centenarului.
Simion Gârlea s-a născut pe când istoria statului român unit încă nu se întâmplase. Este mai mare cu trei luni decât Marea Unire și o legendă vie a războiului antisovietic, dus până la Cotul Donului, lângă Stalingrad, Rusia. Am mers și în acest an acasă la eroul nostru drag pentru a afla cum e să fii de-o vârstă cu România, în plin an centenar, în care nu se 
pune accent foarte mult pe oamenii care au luptat, printre tunuri și arme, pentru libertate. L-am găsit pe veteranul de război Simion Gârlea înconjurat de copii, nepoţi şi strănepoţi, care au ales să petreacă ziua de 1 septembrie 2018 în compania celui care reprezintă un model de viaţă şi o sursă continuă de sfaturi înţelepte.
Jertfa sa pentru făurirea statului modern este vie în amintiri, dar, la 100 de ani, Simion Gârlea are puterea de a face glume și de a-i binedispune pe cei care îi trec pragul cu gândul de a-i asculta poveștile adevărate din viaţa sa impresionantă, precum este a tuturor celor care au trecut prin pericolele tranșeelor. A numărat 22 ani la Răspopeni (satul natal), șase ani de armată (cu război), 55 ani trăiți cu soția, Marioara, 13 ani (singur) la Vitănești și patru ani la Măgura, unde locuiește în prezent, adică 100 de ani de viață trăită în zbucium, dar cu steagul țării la căpătâi. ”Eu sunt basarabean. Nu din Republica Moldova. Sunt din Basarabia. Când am fost acasă, la Răspopeni, după ce am venit de pe front, din Rusia, am luat legătura cu o secretară, cu care îmi scriam scrisori. Să știți că atunci când primeam scrisori pe front era mană cerească. Pe 1 ianuarie `45 mi-a scris o scrisoare, că eu am fost mutat cu serviciul la Vitănești, Teleorman. Am purtat în gând această localitate. Când m-au demobilizat de pe front, am venit la Vitănești, că aveam serviciu și puteam să iau un ban, fiind mare criză de bani atunci, că nimic nu se mișcă fără bani în această lume. Pe 15 noiembrie 1945 am venit la Vitănești, soarta a făcut să o cunosc pe Marioara, m-am căsătorit și am avut doi copii, pe Ionel, la care stau acum, și încă un băiat care mi-a murit. Aceasta este soarta venirii mele la Vitănești. Nici prin gând nu-mi trecea. Dar să știți un lucru, spre deosebire de astăzi, conducerea țării care a fost în vremurile din urmă a avut multă grijă de oameni. Cei din conducerea de atunci, care știau că eu sunt pe front, s-au ocupat ca eu să am un loc de muncă”, ne-a mărturisit nostalgic eroul nostru ajuns la un secol de viață.
Suta de ani pe care a împlinit-o pe 1 septembrie 2018 este transformată de Simion Gârlea în zile. Are 36.567 de zile și își notează toate lucrurile importante care i se întâmplă, într-un jurnal cu un scris clar și ordonat. ”Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această vârstă”, a scris Simion Gârlea pe partea de sus a paginii în care și-a trecut toate vizitele, apelurile și mesajele primite cu ocazia zilei sale de naștere. ”Cum e la 100 ani. E bine. Uite ce de lume am în jur”.
Eroul nostru, care a trecut pe lângă moarte pe front în cel de-al Doilea Război Mondial, ne-a povestit, încă o dată, cu o coerență fantastică în idei, despre ce s-a întâmplat pe front, reușind să ne facă o introducere exactă în atmosfera războiului, care i-a marcat în mod clar existenţa, experiență care a fost subiectul a două cărți ce îi poartă semnătura: ”Din viața unui basarabean” și ”Călimara cu sânge”. Și chiar dacă a mai glumit pe seama vârstei sale, atunci când a venit vorba de război a trecut la o postură serioasă și a încearcat să nu omită vreun amănunt important. La intrarea pe front, a luat în primire arhiva, cifrurile secrete şi maşina de descifrat Enigma, iar acest fapt a făcut ca activitatea sa să fie una încordată, plină de răspundere. Atât cât a durat războiul din Vest, Simion Gârlea a avut multe nopţi albe, pentru că un ordin cifrat şi transmis mai departe putea să ducă la pierderea luptei, la moartea multor camarazi și, în consecință, la trimiterea sa în faţa plutonului de execuţie. Dar a luptat cu băgare de seamă, iar acum, la aceeași vârstă cu Marea Unire, poate spune că a fost într-un coșmar real, în care țara noastră a suferit cel mai mare dezastru militar din istorie.
Nici în prezent nu putem spune că statul nostru a scăpat de dezastru, deși serbăm 100 de ani de România Mare. Și ar trebui să sărbătorim, în special, prin oameni, reducând preponderența de sindrofii și statui. Pentru că oamenii precum Simion Gârlea sunt părinții neamului românesc și, prin urmare, bunuri naționale care nu se mai ”fabrică”.
