Monica Vasilescu
În județul Teleorman există trei primari cu sentințe definitive, pentru care prefectul-paznic Florinel Dumitrescu trebuia să emită ordine de demitere din funcție. Ne referim la primarul comunei Săceni, Marian Vișinoiu, condamnat printr-o sentință definitivă, în anul 2016, Marin Alexandru, primarul din Siliștea, condamnat pentru trei infracțiuni de conflict de interese printr-un acord de recunoaștere a faptei, și Petre Pîrvu, edilul orașului Zimnicea, aflat în incompatibilitate, situație constatată de ANI și rămasă definitivă, după ce instanța a respins cererea de anulare a raportului. Singura care a luat atitudine din așa-zisa Opoziție teleormăneană în aceste trei spețe a fost deputatul PNL – Mara Calista, care a întrebat-o pe mult mai în vârsta sa colegă de Parlament și, totodată, ministru la MAI, Carmen Dan, de ce nu au fost demiși cei trei edili. Răspunsurile au fost, ca de obicei, evazive și motivate de chichițe legislative care nu pot fi interpretate la infinit. În ceea ce-l privește pe primarul condamnat Marin Alexandru, se pare că acesta simte că-i vine ”sorocul”, fiindcă tocmai și-a făcut un alt loc la fel de cald în primărie. După condamnarea definitivă de la Judecătoria Videle, vine din urmă al doilea dosar, care e pe rol la ICCJ, pentru incompatibilitate. Acesta a pierdut la Curtea de Apel București, iar la Curtea Supremă verdictul se dă pe data 22 noiembrie 2018, adică peste o săptămână. Ca atare, nenea primarul de la Siliștea și-a scos la concurs postul de administrator al primăriei, cum se poartă prin Teleorman cu incompatibilii sau condamnații. Concursul este programat, coincidență sau nu, pe 10 decembrie 2018, la puțin timp după sentința în cazul său. Cerințele par și ele a fi pentru actualul primar, administratorul trebuind să aibă studii medii, 5 ani vechime și să fi fost cam șef. Și pentru cazier a găsit o formuă domnul primar condamnat: declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează.
Aceeași rețetă este aplicată și de primarul de la Crîngeni, Lică Iulian, care a fost declarat definitiv incompatibil la Înalta Curte. Pe 5 decembrie a scos și acesta postul de administrator la concurs. Tot în condiții speciale.