liberinteleorman.ro

Centenarul bătăliei de la Mărășești, pregătire pentru 2018

4 august 2017

Sute de unioniști din România și Republica Moldova vor marca Centenarul celei mai importante acțiuni militare românești din timpul Primului Război Mondial, bătălia de la Mărășești. Evenimentul va avea loc la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, duminică, ora 18:00.

Participanții din București, Chișinău, Iași, Galați, Constanța, Brașov și Cluj vor flutura steaguri tricolore și vor afișa bannere cu mesaje referitoare la importanța bătăliilor purtate de Armata Română în 1917 pentru Marea Unire din 1918 și despre locul Basarabiei în sărbătorirea în 2018 a Centenarului.

Vom aduce un omagiu eroilor fără de care nu ar fi putut fi posibilă reîntregirea neamului românesc. Să ne fie model actele de vitejie ale Ecaterinei Teodoroiu, ale căpitanului Grigore Ignat și ale generalului Eremia Grigorescu în construirea proiectului de țară al României, care nu poate fi altul decât unirea cu Republica Moldova! Este cel mai potrivit moment să spunem <<Peste voința populară nu se trece!>>”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

După manifestarea de la Mărășești, pe 20 august, la Palatul Parlamentului din București va fi lansată Alianța pentru Centenar, un plan de acțiuni concrete pentru anul 2018 la care aderă 100 de organizații civice din România, Republica Moldova și Diaspora.

Platforma Unionistă Acțiunea 2012

Advertisement

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Banner

Publicitate

Publicitate

Articolul precedent

Expoziție la muzeu: „Omul, plantele și animalele în preistorie”

Următorul articol

Nae Tatu este primul abonat la banul Primăriei Alexandria! Firma marelui afacerist a montat un panou cu leduri de 64.500 lei

Cele mai recente articole de Cultură

Ziua Universală a Iei

Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, marchează marți, 25 iunie 2024, începând cu ora 13.00, la