Societatea APA SERV SA a transmis noi precizări privind modul de calcul al coeficientului de neînchidere ce apare pe facturile utilizatorilor din blocurile racordate la sistemul public de alimentare cu apă.
Reprezentanții companiei spun că avariile de pe rețeaua publică de distribuție a apei reci, care apar înainte de contorul de branșament, nu au legătură cu înregistrarea coeficientului de neînchidere pe facturile consumatorilor.
„Avariile de pe rețeaua publică de distribuție apă rece (care apar înainte de contorul de branșament) NU au legătură cu înregistrarea coeficientului de neînchidere pe facturile utilizatorilor. Așa cum am precizat în repetate rânduri, coeficientul de neînchidere reprezintă diferența de apă dintre contorul de branșament și suma consumurilor interioare, împărțită în mod egal tuturor unităților locative din bloc/ scara de bloc și are între cauze declararea eronată a indexului repartitoarelor de costuri interioare, avariile apărute pe instalația interioară, furturile de apă, apometrele blocate, declararea unui număr mai mic de persoane decât cel real pentru unitățile locative facturate în sistem paușal. Este important de menționat și că angajații SC APA SERV SA intervin pentru remedierea avariilor apărute pe rețeaua publică de apă/ de canalizare, în timp ce orice defecțiune ce apare pe instalația interioară de apă rece/ canalizare revine în sarcina asociațiilor de proprietari”, a explicat Apaserv.

