Monica Vasilescu
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum şi posibila săvârșire a infracțiunilor de conflict de interese, fals în declaraţii precum şi a celor asimilate infracțiunilor de corupție în cazul a 24 foşti sau actuali aleși locali din țară (10 primari, 5 viceprimari și 9 consilieri locali). Doi dintre aceștia sunt din Teleorman. Este vorba despre Tobă Mugurel – viceprimar al comunei Furculești, ales care s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 octombrie 2012 – 20 mai 2013, întrucât a deținut simultan cu funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică, reprezentant întreprindere familială în cadrul „Tobă Mugurel Întreprindere Familială”, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi art. 91, alin. (3), teza I din același act normative și despre Chivu Marian, viceprimar al comunei Drăgănești de Vede, care s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iunie 2012 – 01 martie 2016, întrucât a deținut simultan cu funcția de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică fiind titular al întreprinderii individuale „Chivu I Marian Întreprindere Individuală”, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.