Adrian Cioroianu: “Eu nu cred că ar trebui să ne dorim lideri carismatici… Ar trebui să ne dorim lideri serioși!”

Carmen Dumitrescu
Adrian Cioroianu este și rămâne unul dintre istoricii de marcă ai momentului. De-a lungul timpului, el a încercat, atât prin cărțile pe care le-a scris, cât și prin activitatea didactică să ofere celor mai tineri o perspectivă corectă și digerabilă a unui trecut, de multe ori cosmetizat. În plus, Adrian Cioroianu reușește, prin talentul său literar și oratoric, să atragă atenția oricărui tip de public, pentru că are harul de a se raporta la istorie dintr-o perspectivă filosofică și sociologică, astfel că lecțiile sale de istorie sunt, așa cum și lui îi place să spună, “povești frumoase”. Activitatea sa politică, dar și implicarea în proiecte culturale de anvergură îl îndreptățesc pe Adrian Cioroianu să discute atât despre premisele dezvoltării spirituale a acestui popor, cât și despre perspectivele pe care românii le au pentru a-și conștientiza drumul lor autentic. De aceea, am profitat de prezența istoricului la lansarea de carte a procurorului Dan Botez, pentru a-l chestiona cu privire la un trecut pe care nu-l mai respectăm și un viitor care nu ne mai spune nimic… Răspunsurile au fost pe măsura așteptărilor, Adrian Cioroianu intuind cu precizie problemele unui sistem care nu mai pune accentul pe educație, dar și dilemele unor indivizi care au renunțat să mai vadă în cultură o cale de ieșire din eterna criză morală și materială pe care o simțim cu toții.
R. Ați scris o carte foarte bună despre rolul eroului în istorie. Vreau să-mi spuneți dacă dumneavoastră credeți că felul în care decurg lucrurile în România ultimilor ani a fost determinat de o inflație a eroilor?
Adrian Cioroianu: Da, întrebarea e bună. Nu știu cât de bună e cartea mea sau nu, dar cred într-adevăr că astăzi nu mai sunt modele în societate, sunt numai vedete. Și e o mare diferență între vedetă și model…
R. Care e diferența?
A.C. În primul rând, vedetele sunt produse de consum. Adică vedetele durează șase luni de zile, după care apare alta mai vizibilă. E un proces normal, care se întâmplă peste tot în lume. Ceea ce ne lipsește nouă, de fapt, sunt modelele. Pentru că modelele întotdeauna au valabilitate pe termen lung. De regulă, găsești în copilărie sau în tinerețe modelele primordiale, care pot fi părinții sau profesorii… Copilul, de regulă, e bine să aibă o ștachetă la care să se raporteze, să simtă că vrea să ajungă asemenea cuiva anume și cred că asta ne duce cu adevărat mai departe. Pe când vedetele îți dau sentimentul că nu vei putea ajunge niciodată ca ele, chiar dacă sunt perisabile… Mereu apare cineva mai atragător. Și cred că asta e drama întregii lumi contemporane… Eu nu am fost un model niciodată. M-aș bucura să fiu modelul cuiva, dar disprețuiesc total ideea de vedetă.
R. Revenind la eroi, credeți că unul dintre păcatele acestui neam e acela că și-a uitat eroii de la Revoluție?
A.C. E doar unul dintre păcate. Adică noi ne-am uitat toți eroii, nu numai pe cei de la Revoluție.
De ce uităm așa de repede istoria?
Pe de o parte, fiecare om are priorități legate de viața de zi cu zi. Fiecare generație are prioritățile ei. Nu poți să ceri nimănui și niciunde nu se întâmplă așa ceva, ca oamenii să stea cu icoana tuturor eroilor în casă. Ar fi absurd. Dar pe de altă parte, ceea ce noi ar trebui să facem și nu facem este încurajarea educației și învățământului. Trebuie să fim dispuși să investim mai mulți bani în această direcție și atunci eu vă garantez că și locul eroilor ar fi mai bine păstrat. Pentru că, de regulă, noi vorbim despre cei morți în decembrie, vorbim de Cuza în ianuarie, după care uităm… Un an de zile nu mai vorbim despre ei. Calitatea învățământului e problema noastră, nu faptul că ne uităm eroii. La noi, calitatea ca atare a școlii este în scădere… N-are rost să ne ascundem. Și dacă nu se investesc bani, nu poți cere profesorilor să facă minuni.
R. Există, pe de altă parte, și studiul individual…
A.C. Eiii… Nu cred în așa ceva! Nu cred în studiul individual. Cred în relația asta veche de când lumea dintre mentor și discipol. Studiul individual vine deja după ce tu ți-ai construit deja un sistem de lucru. Or, sistemul de lucru trebuie să ți-l sugereze cineva mai experimentat decât tine. De trei mii de ani, civilizația occidentală s-a dezvoltat în baza raportului maestru-discipol. Cunoașterea se transmite de la o generație la alta.
R. În istoria post-decembristă a avut România lideri carismatici?
A.C. Eu cred că, din fericire, România n-a avut lideri carismatici. În toată istoria noastră contemporană, atâta cât o știu eu, am avut un singur lider carismatic și acela a fost destul de nefericit pentru țară, pentru că vă vorbesc despre Corneliu Zelea Codreanu. În rest, noi n-am avut lideri carismatici. Am avut lideri populari. Și Nicolae Ceaușescu a fost popular la început, și Regele Carol I era foarte respectat, dar n-au fost carismatici. Eu nu cred că ar trebui să ne dorim lideri carismatici, ar trebui să ne dorim lideri serioși. Asta e tot. Carisma te poate duce în capcane pe care nu le bănuiești.
R. Vă leagă ceva de județul Teleorman?
A.C. Sincer să fiu, mă leagă studenți pe care i-am avut. Anii au trecut pentru toți, dar atunci când îi văd îmi provoacă un soi de nostalgie. Altfel, vin cu toată plăcerea aici. Știu că aici în Teleorman nu e o situație economică bună. E unul dintre județele cu cele mai mari probleme din țară. Nu vreau să acuz de nimic pe nimeni, dar e limpede că aici există probleme reale, pe care ar trebui să le rezolvăm fără să așteptăm miracole politice.
R. Cultural vorbind, credeți că județul stă bine sau nu în peisajul național?
A.C. Cultural, eu cred că Alexandria stă mult mai bine decât multe alte orașe din țară. Dacă nu mă înșel, la un moment dat, biblioteca județeană de aici a fost dată exemplu la București ca fiind o construcție foarte specială. Toată țara nu excelează la capitolul cultural, așa că n-aș putea vorbi de rău acest județ. Dimpotrivă, mie chiar mi se pare că se întâmplă niște lucruri notabile aici, la Alexandria. La nivelul unui oraș nu foarte mare, evident…Dar faptul că se umple o sală la lansarea unei cărți chiar nu se întâmplă oriunde. E o foame de cultură aici. Eu întotdeauna sunt tentat să văd jumătatea plină a paharului. Am vrut să vin aici mereu cu mare plăcere. Dar mi-aș dori să se investească mai mult în școli, unde din păcate, soluția nu va fi găsită în cuvinte frumoase, ci în bugete mai mari pentru școli.
R. Vă mai doriți să fiți ministru?
A.C. În momentul de față, nu-mi doresc să fiu… Poate mâine mă răzgândesc… Glumesc! Am alte lucruri de dus la capăt. Am un mandat de dus ca decan al Facultății de Istorie, sunt probleme mai importante. Și în plus, în afara politicii se trăiește foarte bine.