liberinteleorman.ro

5 incendii, dintre care 3 izbucnite la obiective socio-economice, în 24 de ore, în Teleorman

5 noiembrie 2024

În ultimele 24 de ore, pompierii militari teleormăneni au răspuns la 28 de solicitări ale cetățenilor, în diferite situații de urgență care le puteau pune în pericol viața ori bunurile materiale. Dintre aceste misiuni, 22 au fost ale paramedicilor SMURD, care au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu probleme medicale grave, 5 incendii, dintre care trei izbucnite la obiective socio-economice și două incendii de vegetație uscată și un eveniment rutier produs în municipiul Roșiorii de Vede, rezultat cu o victimă transportată la spital.

La Orbeasca de Jos, ieri, în jurul prânzului,un incendiu a izbucnit la nivelul mai multor anexe gospodărești, acesta punând în pericol casa de locuit a unui cetățean. Alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la ora 12.43, pompierii militari alexăndrineni s-au deplasat rapid la locul evenimentului cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă de mare capacitate și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor, focul se manifesta violent la nivelul mai multor anexe gospodărești, unde erau depozitați aproximativ 1200 de baloți de lucernă, precum și la acoperișul casei, cu pericol de distrugere în totalitate a imobilului, dar și de propagare la construcțiile învecinate.

Concomitent cu realizarea dispozitivului de protecție și luarea primelor măsuri de stingere a incendiului, au fost solicitate și au venit în cel mai scurt timp posibil două autocisterne, una din cadrul autorităților locale și una de la Detașamentul de Pompieri Videle, care au alimentat cu apă autospecialele de pompieri, până la finalizarea misiunii, care a durat aproape patru ore.

Au ars sau au fost afectate de incendiu o anexă gospodărească, pe o suprafață de circa 120 mp, aproximativ 1200 de baloți de lucernă, 30 de iepuri belgieni, 10 păsări, acoperișul casei de locuit pe circa 110 mp, tavanele din lemn de la patru camere, mobilierul unei bucătării, aparatura electrocasnică și instalația centralei termice. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 100000 de lei.

Pompierii militari alexăndrineni au reușit să salveze restul casei de locuit, respectiv o construcție din șase încăperi, cu acoperișul aferent, un foișor, o anexă gospodărească și un imobil din imediata vecinătate, valoarea acestora fiind apreciată la peste 150000 de lei.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit că evenimentul s-a produs de la un scurtcircuit la instalația electrică a anexei gospodărești, care era construită în continuarea locuinței. Focul s-a dezvoltat rapid atât din cauza cantității mari de materiale ușor combustibile, respectiv cei 1200 de baloți de lucernă, cât și pentru că între construcții nu era lăsată nici o distanță de siguranță, care să întrerupă procesul de ardere, flăcările extinzându-se cu ușurință la astereala din lemn a casei. Din fericire, la acest eveniment nu s-au înregistrat victime.

Pompierii recomandă …

Având în vedere evenimentul detaliat mai sus și cauza probabilă de izbucnire a incendiului, pompierii militari recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri de prevenire:

– este interzisă depozitarea materialelor ușor combustibile (paie, baloți de fân, hârtii, lemne, cartoane, etc.) în podul construcțiilor și în apropierea locuințelor, deoarece acestea favorizează dezvoltarea și propagarea cu rapiditate a incendiilor;

– verificați periodic instalația electrică a locuinței, cu personal specializat și atestat;

– nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;

– nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;

– nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan;

– nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reșourile, radiatoarele și altele asemenea;

– instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în prospectul produsului;

– verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice și luați măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

La Giuvărești, județul Olt, ieri, în jurul orei 15.49, un incendiu a cuprins un adăpost de animale și un depozit de furaje, cu pericol de extindere la o casă de locuit și la mai multe anexe gospodărești. Pentru gestionarea acestui eveniment s-a solicitat ajutorul pompierilor militari din cadrul Detașamentului Turnu Măgurele, care s-au deplasat cu o autospecială de stingere și cel al salvatorilor din cadrul Gărzii de Intervenție Vișina, care au acționat cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Alături de pompierii militari profesioniști, pentru localizarea și lichidarea incendiului au acționat și membrii SVSU din două localități, Giuvărești și Izbiceni, cu câte o autospecială de stingere,

Au ars ori au fost distruse de foc adăpostul de animale, realizat din lemn și tablă, cu o suprafață de aproximativ 120 mp, o betonieră, o motosapă, un aparat de sudură și mai multe bunuri de uz gospodăresc, precum și circa 30 de tone de furaje, depozitate sub formă de grămezi. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 15000 de lei. Pompierii au reușit să salveze o casă de locuit și anexele gospodărești, valoarea acestora fiind apreciată la peste 150000 de lei.

Proprietarul, un bărbat de aproximativ 68 de ani, a suferit un atac de panică pe timpul intervenției, motiv pentru care a primit primul ajutor calificat din partea paramedicilor SMURD. Acesta a refuzat să meargă la spital. Cauza probabilă a incendiului a fost un foc în aer liber, lăsat nesupravegheat în apropierea depozitului de furaje.

Având în vedere acest eveniment și pentru ca cetățenii să fie în siguranță, pompierii militari le recomandă următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:

– utilizarea focului deschis se realizează doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;

– supravegheați permanent sursele de foc, nu lăsați copiii singuri și îndepărtați materialele din apropiere care se pot aprinde cu ușurință;

– după ce ați folosit focul deschis, stingeți cu apă jarul și cenușa;

– depozitați jarul și cenușa numai în gropi special amenajate.

Foarte important! Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Primăria Alexandria a depus spre finanțare din bani europeni un nou proiect: „Construire sală de mese la Grădinița cu Program Prelungit nr. 7”

Următorul articol

Sportivul Andrei Hațiegan, BEST PLAYER-ul CM de Fotbal-Tenis!

Cele mai recente articole de Actual