liberinteleorman.ro

Ziua Unirii Principatelor Române, la Biblioteca Județeană Marin Preda

22 ianuarie 2024

Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită, în fiecare an, la data de 24 ianuarie, când este marcat un eveniment major din istoria ţării noastre reprezentând primul pas făcut spre înfăptuirea statului naţional unitar român.

Cu acest prilej, la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, se vor desfășura marți, 23 ianuarie, începând cu ora 930, mai multe activități cultural-artistice.

Astfel, preșcolarii de la Grădinița cu P.P Nr.4 Alexandria vor interpreta cântece populare, vor recita poezii patriotice și vor prezenta sceneta ,,Moș Ion Roată și Unirea”, precum și tradiționalul dans „Hora Unirii”, sub coordonarea cadrelor didactice: Alina Dociu, Elena Flămînzeanu, Ioana Miloș, Adriana Badea, Cristina Scutelnicu și Claudia Țacu.

În cadrul Proiectului Erasmus + Acreditare, în parteneriat cu elevi de la Liceul IES Alyanub Vera din Spania, liceenii de la Colegiul Național Pedagogic Mircea Scarlat și Liceul Teoretic Constantin Noica din Alexandria vor marca evenimentul prin prezentări despre istoria țării noastre și dansuri populare.

Activitatea va fi coordonată de doamnele profesoare Mădălina Calotă, Amalia Dide, Mădălina Teodorescu, Marioara Zăbavă și Simona Dragomir.

Manifestările culturale se vor încheia cu vernisarea expoziției 165 de ani de la Mica Unire – expoziţie de carte din fondul bibliotecii.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate

Articolul precedent

Patru accidente rutiere grave în 72 de ore – Jurnalul operativ al ISU Teleorman

Următorul articol

Atleții CSM Alexandria au debutat în sezonul de sală

Cele mai recente articole de Cultură