liberinteleorman.ro

Un bărbat care a pătruns fără drept în locuința soției sale de care s-ar fi despărțit, REȚINUT

7 noiembrie 2024

Poliţiştii din cadrul Secției 5 Poliție rurală Dobrotești au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări în cazul unui bărbat care ar fi pătruns fără drept, în repetate rânduri, în locuința soției sale de care s-ar fi despărțit, iar în prezent locuiau separat.

În zilele de 24 septembrie, respectiv 18 octombrie a.c., poliţiştii au fost sesizați de o femeie în vârstă de 45 de ani, din comuna Stejaru, județul Teleorman, cu privire la faptul că soțul său, un bărbat în vârstă de 38 ani, din aceeași localitate, ar fi pătruns fără drept în locuința acesteia, în repetate rânduri.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de bărbat, acesta fiind introdus în Centrul de arestare preventivă din cadrul I.P.J. Giurgiu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Adrian Ilie, Mirel Rădoi, Florin Răducioiu, Adrian Neaga, Nicolae Dică vin la Lada

Următorul articol

Echipa de baschet feminin, dublă partidă cu CSU Oradea în Sala Polivalentă

Cele mai recente articole de Actual