Carmen Dumitrescu
Imediat după parlamentarele din 2012, mai mulţi dintre aleşi aveau grijă să se plângă celor mai inocente dintre urechi de faptul că, vezi Doamne, le pare rău că au fost trimişi să-i reprezinte pe teleormăneni în forul decizional al ţărişoarei. Că le plăcea mai mult în Teleorman, unde puteau dormi în linişte şi întoarce banii cu lopata prin diverse instituţii publice sau societăţi comerciale. Dar i-a obligat partidul! Şi dacă partidul te trimite să lupţi în prima linie, oricât de laş ai fi de la natură, trebuie să te tratezi la psiholog şi să respecţi ordinul. A trecut timpul şi iată că parlamentarii teleormăneni nu ştiu nici acum exact care este rostul lor prin Bucureşti, dar nici în viaţă. Stuparu şi Militaru par a mai înţelege care e furculiţa şi cuţitul prin Parlament, restul trimişilor noştri în înaltul for decizional umblând bezmetici printr-o clădire mare cât tot orgoliul lor, fără să facă totuşi prea mult caz de asta. Că de! E frumos să ai secretară, birou şi maşină de serviciu. Şi e şi mai frumos să-ţi zică lumea “domnu’ deputat” când tu te visai maxim şef de serviciu prin primărie. Şi uite aşa, oamenii care în 2012 spuneau că nu le place la Parlament, pentru că e plictiseală mare şi unii dintre colegi vorbesc în cuvinte pe care ei nu le pot înţelege, acum vin în judeţ, din când în când, pentru a privi superior către masele electorale. Şi se bucură în sinea lor că proştii sunt mulţi şi că, de mulţi ce sunt, nu reuşesc să priceapă că ăia din Parlament sunt la acelaşi nivel cu ei din toate punctele de vedere, mai puţin financiar. Şi fac plecăciuni…. Şi se bucură la salutul discret al parlamentarilor care le-au făcut serviciul de a se scoborî printre ei şi de a-i binecuvânta cu un zâmbet aproape prietenesc. Din fericire, timpul trece… Şi parlamentarii de azi, anonimii de mâine, se mai sperie din când în când la gândul că poate masele alea de oi fără discernământ vor începe să vadă şi că, oricât de mare ar fi pomana electorală de data viitoare, ea nu va mai convinge pe nimeni să iasă din casă pentru a alege un alt lot de parlamentari care să umble buimaci printr-o clădire mare şi frumoasă, reprezentând cu stil orgoliul lor fără început şi fără sfârşit. Şi în timp ce se sperie, parlamentarii de azi şi anonimii de mâine refuză să înţeleagă faptul că odată ajuns într-o funcţie de mare responsabilitate n-ai dreptul să tratezi pe nimeni de sus. Şi nici să saluţi din ochi. Pentru că atunci vei fi tratat de către cei de jos aşa cum meriţi, adică cu spatele. Şi n-ar trebui să te mai mire atunci lipsa de respect, aşa cum n-ar mai trebui să te mire faptul că într-o zi n-o să te mai salute nimeni pe stradă. Şi nimeni nu va mai şti cine eşti. Pentru că o vizită prin colegiu o dată la două luni nu te face memorabil şi nici demn de respect.
În ziua în care nimeni nu va mai şti că ai fost parlamentar, îţi vei aduce aminte că ai avut şansa ta de a schimba lucrurile. Dar ai preferat să te plângi că te plictiseşti la Parlament. Şi te-ai tratat… Apoi te-ai întors în lumea ta obişnuită cu gândul că nu te vei mai plictisi. Şi te-ai ratat… Doar uneori vei înţelege că ai avut şansa ta să salvezi lumea, dar ţi-a fost prea frică să fii Superman şi ai decis să fii Pinocchio…
