liberinteleorman.ro

Un COLOS al gunoiului vine în Teleorman

1 februarie 2024

În ultimii ani, în România, afacerile legate de gestionarea deșeurilor au devenit tot mai profitabile. Această tendință este evidentă și în Teleorman, un județ sărac în care își face apariția unui adevărat colos al gunoiului. O firmă cu cifre de afaceri amețitoare se pregătește să intre pe piața din această regiune, urmărind să preia controlul asupra gestionării deșeurilor.

Gigantul gunoaielor – IRIDEX va opera în județul Teleorman în curând! În timpul ședinței Consiliului Local Alexandria, primarul Victor Drăgușin a dezvăluit numele noului operator de salubritate: SC IRIDEX GROUP SALUBRIZARE SRL! Această firmă a acaparat deja județele: Constanța, Călărași și Dolj, fiind considerată, stăpâna gunoiului din sudul țării! https://www.iridexsalubrizare.ro/pagina/despre-noi-clienti-importanti Dacă de la 01.02.2024 taxa de salubritate s-a majorat de la 12,40 lei la 16,42 lei, urmare a cererii actualului operator de salubritate, se pare că nu va trece mult până când tariful va fi 18 lei, așa cum se plătește în municipiul Craiova, condus de Olguța Vasilescu.

Cine este IRIDEX GROUP?

Firma expertă în făcut bani din gunoi este apropiată mogulului Dan Voiculescu și prietenilor săi din Securitate! Înființată imediat după Revoluție, Iridex Group, deținută de milionarul Corneliu Pascu, fost senator al Partidului Conservator și aliat al PSD-ului în legislaturile 2000-2008, a prosperat prin contracte dubioase și relații întreținute cu liderii politici influenți.

Pascu, un vechi colaborator al lui Dan Voiculescu, a transformat Iridex Group într-un conglomerat puternic, cu interese în diverse domenii, de la lucrări utilitare la media și gestionarea deșeurilor. Relația sa strânsă cu Voiculescu a avut implicații politice și comerciale, cu sediul Iridex devenind epicentrul unor afaceri dubioase, inclusiv contracte cu primării și instituții publice. Sediul firmelor de presă al lui Voiculescu, Intact Publishing (Jurnalul Național / Income Magazin) și Intact Images sunt găzduite în clădirea Iridex de pe șoseaua București-Ploiești. În același bloc de birouri au fost găzduite și publicațiile Intact, Gazeta Sporturilor și Săptămâna Financiară.

Și în Prahova, Iridex Group a găsit un teren fertil pentru afaceri, semnând protocoale cu autoritățile locale care au deschis robinetul banilor publici către companie. De la servicii de salubritate la gestionarea rampelor ecologice, Pascu a extins influența și monopolul său asupra deșeurilor, fără a ține cont de preocupările ecologice sau de responsabilitate socială. Un protocol-cadru semnat la începutul anilor 2000 de senatorul conservator și baronul PSD, Mircea Cosma, a deschis groapa cu bani.

Într-o mișcare care ridică semne de întrebare privind etica și transparența, Iridex Group a preluat chiar și controlul unor posturi de televiziune locale, consolidându-și influența în sfera media și propagând interesele sale politice și comerciale.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor Realitatea.net și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate

Articolul precedent

Două femei din Turnu Măgurele, lovite de un autoturism în timp ce treceau strada

Următorul articol

Cele mai recente articole de Actualitate