liberinteleorman.ro

Victor Drăgușin și Adrian Gâdea - FOTO Facebook Victor Drăgușin

Președintele PSD Teleorman, făcut cetățean de onoare al Alexandriei. Gâdea a acceptat propunerea lui Drăgușin

Președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian-Ionuț Gâdea, a devenit cetățean de onoare al municipiului Alexandria. Titlul i-a fost acordat în cadrul unei ședințe festive organizate la Centrul Multifuncțional pentru Tineri, după propunerea primarului Victor Drăgușin. Cei doi sunt colegi de partid: Drăgușin conduce organizația PSD Alexandria, iar Gâdea este președintele PSD Teleorman.

Gâdea a acceptat distincția

Adrian-Ionuț Gâdea a acceptat propunerea de a deveni cetățean de onoare al Alexandriei, deși, potrivit unor persoane care îl cunosc, exista așteptarea ca acesta să refuze distincția venită din partea primarului Victor Drăgușin.

Ceremonia a avut loc în sala roșie a Centrului Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria. Cu această ocazie, Victor Drăgușin a publicat pe Facebook un mesaj dedicat președintelui CJ Teleorman, în care a explicat motivele pentru care consideră că Gâdea merită această distincție.

„Această distincție nu este despre o funcție, despre o carieră sau despre un bilanț de activitate. Este despre o contribuție. Este despre o viziune. Este despre o responsabilitate asumată”, a scris Victor Drăgușin.

Primarul: „O investiție într-un spital este o investiție în viață”

În mesajul său, primarul Alexandriei vorbește despre proiectele și investițiile despre care spune că au contribuit la dezvoltarea municipiului și le leagă de activitatea lui Adrian-Ionuț Gâdea.

„Când vorbim despre contribuția lui Adrian-Ionuț Gâdea la dezvoltarea Alexandriei, nu trebuie să privim doar către ceea ce se vede. Trebuie să privim și către ceea ce a făcut posibil ceea ce se vede. Un drum modernizat nu este doar asfalt și infrastructură. Este timp câștigat. Este siguranță. Este mobilitate. Este o condiție pentru dezvoltare.

O clădire publică modernizată nu este doar beton și arhitectură. Este respect pentru cetățean. Este funcționalitate. Este demnitate instituțională.

O investiție într-un spital nu este doar o investiție într-o infrastructură medicală. Este o investiție în viață.

Iar o investiție în cultură nu este o cheltuială care produce doar evenimente. Este o investiție în memoria unei comunități și în felul în care o generație se raportează la propriile sale rădăcini.

Aceasta este perspectiva în care trebuie privită contribuția domnului Adrian-Ionuț Gâdea la dezvoltarea Alexandriei.

Vă mulțumim pentru anii în care ați pus experiența, energia și responsabilitatea dumneavoastră în slujba comunității!”, a transmis Victor Drăgușin pe Facebook.

Monica Vasilescu

Monica Vasilescu este redactor la Ziare.com și profesează ca jurnalist din anul 2007. Și-a început cariera în presa locală din județul Teleorman și a scris la mai multe publicații specializate pe investigații și subiecte anticorupție. A fost corespondent și colaborator al mai multor site-uri de știri în domenii precum: politic, social, eveniment, justiție. Este co-fondator al publicației Liber în Teleorman, premiată în cadrul Galei Superscrieri, în anul 2019, la secțiunea „Presă Locală”, cu diploma pentru "Curaj, Răbdare și Adevăr".

1 Comment

  1. Doua slugi ale lui Dragnea ,Diferenta dintre ei erv fi una .Gadea este un idiot care fura fara zgomot ,Dragusin este un idiot arogant care vrea sa fie ridicat in randul sfintilor.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Accident cu trei victime la Roșiori

Următorul articol

Final grandios pentru Zilele Municipiului Alexandria 2026: rock live, hituri pop de top cu Voltaj, Ami și Liviu Teodorescu, încheiate spectaculos cu un foc de artificii memorabil

Cele mai recente articole de Autor: Monica Vasilescu