Carmen Dumitrescu
Uneori, ai noștri sunt de-a dreptul fabuloși. Adică, pur și simplu, stai și te uiți… și nu-ți vine să crezi. Nu că ar fi limitați (că sunt), nici că ar fi inepți (că le iese), dar pur și simplu oferă un spectacol absolut colosal al ipocriziei duse pe cele mai înalte culmi. Nu e suficient că fac jocurile mafiei locale, nu e suficient că fură de sting, nici măcar nu e suficient că ocupă niște scaune mult mai înalte decât teancul de cărți citite. Nu! Ei trebuie să fie și intelectuali. Ba chiar mai mult decât atât! Ei sunt demiurgi, coane Fănică! Ba chiar și un pic filosofi, dacă ne uităm în direcția primarilor de țară, care excelează în domeniul sfaturilor de bună conduită socială și publică. Dar să-i lăsăm pe primari în mărginirea lor și să alunecăm încet către… nemărginire. Trebuie să ne întoarcem puțin spre stânga, pentru că altfel n-o vedem prea clar pe cea care ocupă de ani frumoși fotoliul de prefect al județului Teleorman. Nu mai menționăm și numele doamnei, că e prea celebru și noi încercăm să evităm detaliile inutile. Bun! Și dacă ne-am întors suficient către stânga, vedem o doamnă blondă și relativ tânără, cu pretenții de poetesă. Bine, că ea a fost și actriță, știe și cu muzica, le are și cu literatura… adică, suntem deja la un alt nivel. Noi am remarcat de-a lungul vremii că doamnei îi place să recite, dar n-am fi bănuit niciodată că suava făptură blondă e atât de interesată de arta cuvintelor. Noroc că a plecat la mare! Și, ca orice teleormănean care se respectă, doamna a vrut să le arate prietenilor și dușmanilor că are bani de concediu. Nu e nicio problemă! Am făcut-o și noi. Interesant ni s-a părut, însă, că doamna susținută dinspre stânga are aptitudini de dreapta. Că nu credem noi că nu s-a uitat pe pagina Elenei Udrea înainte de a posta următoarele cuvinte nemuritoare: “Rând pe rând gândurile îmi pleacă și se aruncă în nemărginirea ta de smarald! …tu le amesteci, le botezi în valuri când line, când înspumate, șlefuindu-le colțurile și apoi, pe toate, de-a valma mi le răstorni pe retină, lăsându-mă iar și iar mirată de frumusețea ta! Și ca și cum n-ar fi de ajuns, mă iei și mă așezi fix pe linia semeață a orizontului, acolo unde doar tu, marea mea, ai puterea să te împreunezi cu cerul, în cântec nesfârșit de pescăruș!” Bun, noi am înțeles cum e cu valurile, cântecul de pescăruș și spumele mării, că sunt destui scriitori de renume care au trecut experiența asta printr-un filtru ceva mai curat decât al prefectului de Teleorman. Dar de ce să postezi așa ceva? Ca să demonstrezi ce? Că ești în depresie pentru că Dragnea nu știe dacă te vrea sau nu pe listele de la parlamentare? Că strigi după atenție în mod ipocrit? Dar de ce n-o faci, pur și simplu, postând o poză în costum de baie? Ar fi mai onest, mai substanțial și, evident, mai apreciat de publicul țintă. Că publicul-țintă al prefectului de Teleorman nu e cu valurile înspumate și nici cu nemărginirea de smarald. E cu “Ce bună ești, fată!” Pe de altă parte, nemărginirea aia e fascinantă, dar numai dacă știi să scrii despre ea. Că dacă rămâi la nivelul unei compuneri de clasa a VII-a nu faci altceva decât să aduci deservicii bietei nemărginiri. Adică, să combini nemărginirea cu medicoritatea pentru like-uri nu se face, doamnă! Și până acum chiar n-a fost nimic personal la mijloc, că noi nu făceam altceva decât să vă taxăm derapajele apolitice cu parfum pesedist, dar acum lucrurile s-au schimbat. Că noi luăm nemărginirea foarte personal!
