Personalitatea zilei: Nicolae Secăreanu – solist de operă (bas) și actor român

în Cultură

Nicolae Secăreanu (n. 13 iulie 1901, satul Nanov, județul Teleorman – d. 29 septembrie 1992, București) solist de operă (bas) și actor român.

A fost un artist complet, un muzician de un larg orizont, un mare actor, un om de cultură… A rămas un inegalabil „rostitor” de muzică şi un duşman al „îngroşărilor” de orice fel, al grandilocvenţei şi infatuării, al deformării adevărului, al rutinei şi blazării.

S-a dedicat scenei lirice mai bine de 30 de ani, de la debutul în rolul Pimen din Boris Godunov (31 ianuarie 1931), până la retragerea la pensie (1965).

S-a născut la 13 iulie 1901, în satul Nanov din Teleorman şi a murit la 29 septembrie 1992, la Bucureşti. Provenea dintr-o familie de oameni simpli dar cu mare dragoste de muzică şi, mai ales, de operă, în spiritul căreia i-a cultivat pe toţi cei cinci copii, aducându-i foarte des în sala de spectacol din capitală.

Nicolae Secăreanu a urmat Katolische Volksschule, liceul Matei Basarab şi Facultatea de Drept. In toată această perioadă frecventa corurile bisericeşti, făcea figuraţie la teatru, devenind membru la Societatăţile Corale Cântul nostru şi Cântarea Romaniei.

A încercat să intre la Conservator, dar a fost respins, aşa că în anul 1925 s-a înscris la cursurile particulare ale lui Alberto della Pergola, pe care le-a absolvit cu rolul Basilio din Bărbierul din Sevilla de Rossini. Din propriile-i mărturisiri, aflăm însă că adevăratul său profesor şi prieten, pentru toată viaţa, a rămas Dem. Ionescu.

După debutul în Pimen (pentru care a fost pregătit de Vasile Rabega şi de regizorul Sigismund Zalesky), au urmat Sparafucile din Rigoletto şi Basilio din Bărbierul din Sevilla. În anul 1934 i se oferă ocazia să studieze şase luni în Italia, cu Arnoldo Schiavoni. Încărcat cu impresii puternice despre canto şi despre marii solişti pe care îi ascultase, se întoarce şi se impune ca un artist important în peisajul bucureştean, debutând în: Morarul din Rusalka de Dargomîjski, Comandorul din Don Giovanni şi Sarastro din Flautul fermecat de Mozart, Colline din Boema de Puccini, Mefisto din Faust de Gounod, Tom din Bal mascat, De Silva din Ernani şi Ramfis din Aida de Verdi, Nilakanta din Lakme de Delibes, Daland din Olandezul zburător şi Marke din Tristan şi Isolda de Wagner, Rocco din Fidelio de Beethoven, Gremin din Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Don Pasquale de Donizetti, Ion din Năpasta de Paul Constantinescu, Thiresias din Oedipe de George Enescu şi altele. In ziua de 21 octombrie 1945 apare pentru prima dată în rolul titular din Boris Godunov de Mussorgski, o culme a creaţiei sale vocale şi actoriceşti, repetată în peste alte 40 de spectacole.

Arta cântăreţului stă în măiestria cu care reuşeşte să transmită prin glasul lui, simţire sufletească şi imagine artistică. Sentimentul cuprins în cuvânt este exprimat prin sunet, care primeşte astfel, o valoare psihologică.
Înţeleg că un cântăreţ cu o voce obişnuită, care cântă cu căldură şi sinceritate textul partiturii, poate reuşi să emoţioneze mai mult decât un altul, cu un glas de excepţie, dar rece, neînsufleţit.
Aşa este. Niciun artist nu este mai favorizat ca cel liric. Pictorul are la dispoziţie linia şi culoarea, sculptorul materia, dansatorul mişcarea, actorul dramatic verbul. Numai cântăreţul dispune în exercitarea artei sale, pe lângă voce, şi de ajutorul important al cuvântului. Trebuie să foloseşti cu pricepere şi naturaleţe cuvântul înscris în text. (Interviu pentru Radio, 1976)

Veşnic însetat de cunoaştere şi educaţie, Nicolae Secăreanu frecventează sălile de concert şi spectacole din ţară dar şi de prin marile oraşe europene: Salzburg, Munchen, Paris, Verona, Milano, Berlin, Budapesta, Stokholm, Praga, locuri în care admiră şi compară arta marilor „baghete” ale timpului: Arturo Toscanini, Hans Knapertsbusch, Wilhelm Furtwangler, Clemens Krauss, Ionel Perlea, Victor de Sabata, Bruno Walter.

După memorabila sa apariţie în Damnaţiunea lui Faust de Berlioz, sub bagheta lui George Enescu (1942), afişul de concert vocal-simfonic îl consemnează în alte lucrări importante, la loc de cinste aflându-se oratoriul Patimile Domnului de Paul Constantinescu.

Începând cu anul 1949, Nicolae Secăreanu prezintă anual auditoriului un recital de lieduri, iar cei care doreau să se închine Domnului într-o atmosferă de pioasă reculegere, mergeau la Biserica Sfântul Elefterie pentru a-l asculta în Tatăl nostru de Louis Niedermeyer, alături de corul condus de Eugen Breslauer.

Tot sufletul poate fi exprimat prin voce. Nu vei fi niciodată un mare artist dacă nu exteriorizezi cuvântul în toată adâncimea lui. Marel actor Grigore Manolescu era gângav din naştere; prin studiu lung a reuşit să-şi îndepărteze acest cusur şi să strălucească printr-o dicţie ireproşabilă. Tony Bulandra era peltic, dar cu ajutorul maestrului său Constantin Nottara a scăpat şi el de acest defect. Trebuie doar să vrei!… Cine nu pătrunde valoarea cuvintelor, nu poate pătrunde valoarea sentimentelor!…
Am putea spune că dicţiunea reprezintă „politeţea” actorului, care doreşte să fie ascultat, iar publicul vrea să-l înţeleagă.
Aşa este. Dicţiunea dă cuvântului viaţă. Cam aceste idei am încercat să le insuflu şi studenţilor pe care i-am avut la Conservator, la clasa mea de canto. Pe unii sper că i-am convins. (Interviu pentru Radio, 1976)

Între anii 1954-1955, Nicolae Secăreanu a scris cartea Din viaţa mea de artist, editată prin grija compozitorului Pascal Bentoiu, în anul 2003, la Editura Muzicală.

Un capitol important în viaţa sa sunt numeroasele filme artistice şi de televiziune realizate între anii 1946 şi 1988: Pădurea îndrăgostiţilor, Pădurea spânzuraţilor, Răscoala, Faust XX, Dacii, Şapte băieţi şi o ştrengăriţă, Tinereţe fără bătrâneţe, Căldura, Ultimul mohican, Mihai Viteazul, Săgeata Căpitanului Ion, August în flăcări, Acţiunea Autobuzul, Trandafirul galben, Vacanţa cea mare.

Un mare solist şi actor, pentru care idoli au rămas: George Folescu, Sigismund Zalesky dar, mai ales, Feodor Şaliapin.”

Text de Luminiţa Constantinescu, radioromaniacultural.ro,
https://www.facebook.com/media/set/…

Filmografie

Pădurea îndrăgostiților (1946) – spiritul pădurii
Pădurea spânzuraților (1964)
Răscoala (1965) – Miron Iuga
Faust XX (1966) – inspector
Dacii (1967)
Șapte băieți și o ștrengăriță (1967)
Tinerețe fără bătrânețe (1969) – Împăratul Minciună
Căldura (1969)
Die Lederstrumpferzählungen (“Ultimul mohican”) (RFG, 1969) – miniserie TV – Bătrânul
Mihai Viteazul (1971) – generalul otoman Sinan Pașa
Săgeata căpitanului Ion (1972)
Aus dem Leben eines Taugenichts (RDG, 1973)
August în flăcări (1973) – film TV
Acțiunea „Autobuzul” (1978)
Trandafirul galben (1982)
Vacanța cea mare (1988)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Your email address will not be published.

*