liberinteleorman.ro

O nouă amnistie la Alexandria. Se anulează 25% ori 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024

31 octombrie 2024

Primăria Alexandria aduce la cunoștință publică faptul că, începând cu data de 31.10.2024, contribuabilii persoane fizice vor putea beneficia de acordarea anularii unui procent de 25% ori 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Municipiului Alexandria, conform condițiilor stabilite în cadrul procedurii de acordare a anularii unor obligații accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, pentru contribuabilii persoane fizice şi juridice și de acordare a anularii unui procent de 25% ori 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, pentru contribuabilii persoane fizice, datorate bugetului local al Municipiului Alexandria, în situația în care aceștia depun până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, ”Notificare”/ ”Cerere pentru acordare de facilitati fiscale”, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 23/ 29.10.2024, disponibil aici: https://alexandria.ro/monitorul-oficial-local/proiecte-de-hotarari-ale-consiliului-local/ .

Notificările/ cererile pot fi depuse începând de astăzi, 31.10.2024, până la data de 25.11.2024 inclusiv (data limită de depunere a cererii sub sancțiunea decăderii) și vizează acordarea anularii unui procent de 25% ori 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, pentru contribuabilii persoane fizice, datorate bugetului local al Municipiului Alexandria, după cum urmează:

  • anularea obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024, pentru debitorii, persoane fizice, care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

–  anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situaţia în care acestea sunt stinse în procent de 50%, până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

– anularea tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă este respectată condiția de mai sus.

  • anularea obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024, pentru debitorii, persoane fizice, care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mare de 5.000 lei inclusiv, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

– anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situaţia în care acestea sunt stinse în procent de 75%, până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

– anularea tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă este respectată prima condiţie.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să vă prezentați la ghișeele de taxe și impozite din cadrul Centrului de Informații pentru Cetățeni – Primăria Alexandria.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

Articolul precedent

Accident la Poeni: doua persoane au ajuns la UPU Alexandria

Următorul articol

Prefectul a cerut APASERV diminuarea până la zero a coeficientului de neînchidere

Cele mai recente articole de Administratie