Cetățenii care domiciliază pe o stradă din comuna Trivalea Moșteni sunt terorizați fonic în fiecare zi de utilajele unei firme care taie lemne pentru comercializare. În comuna mică, în care locuiesc oameni ajunși la vârsta la care una dintre principalele dorințe este liniștea, o societate s-a acoperit cu acte pentru a putea procesa lemnul la decibeli deranjanți pentru pacea satului.
Este vorba despre firma LLTP ROMWOOD SRL, cunoscută sub numele „Carul cu lemne”, condusă de Gabriel – George Toader. Cu toate că una dintre familiile afectate a făcut sesizări la mai multe autorități ale statului, se pare că „în perioada verificată” nu s-a confirmat zgomotul. Mai mult, administratorul firmei a explicat că societatea utilizează un utilaj de tăiat lemne tip Core King Firewood, procesor achiziționat din Canada, de nouă generație, care îndeplineşte toate standardele de poluare impuse de lege. Singura atenționare a acestuia a venit din partea Primăriei din Trivale, patronul firmei fiind avertizat verbal cu privire la asigurarea liniştii cetățenilor aflaţi în vecinătate.
Cazul a fost analizat și de o echipă de comisari din cadrul Comisariatului Județean Teleorman al Gărzii Naționale de Mediu. Controlul la locul indicat arată că agentul economic deține autorizație de mediu, conform cod CAEN – 1610 pentru desfăşurarea activității de tăiere si rindeluirea lemnului, la punctul de lucru din comuna Trivalea Moşteni.
„Referitor la valorile nivelului de zgomot făcut de utilajele societății, administratorul a prezentat echipei de control un raport de determinare zgomot efectuat de către un laborator. Conform Raportului de încercare, rezultă că nu a fost depățită limita admisibilă, astfel în acest caz nivelul zgomotului produs de sursa de zgomot nu influențează nivelul zgomotului de fond”, a transmis Dana Banu – șeful Gărzii de Mediu Teleorman.
Poluarea fonică făcută de utilaje poate fi ascultată în video de mai jos.