De ani de zile, sistemul medical românesc e în colaps. Și nu vorbim doar despre lipsurile materiale, ci și despre lacunele din domeniul resurselor umane. Și acesta este un fenomen care ar trebui să ne îngrijoreze pe toți, căci un medic bun poate compensa lipsa medicamentelor sau a paturilor dintr-un spital, prin eficiența intervenției sau prin acuratețea diagnosticului. Dar la noi, medicii sunt tratați ca sclavii pe plantație, așa că putem face și un efort în a înțelege de ce pentru un om care încasează 1.500 de lei pe lună, o șpagă de 200 de lei poate fi un factor de încălcare a principiilor morale.
După atâția ani în care au fost prost renumerați, dar exploatați în cel mai limpede sens al termenului, medicii români chiar au șansa de a-și recâștiga respectul. Căci și remunerația e o formă de respect. Astfel, de la 1 august a intrat în vigoare o ordonanță de uregență a Ministerului Muncii care reglementează o normă de 160 de ore pe lună pentru personalul medical. Având o normă de 7 ore pe zi, medicii mai au doar obligația efectării unei singure gărzi. În plus, gărzile sunt de acum calculate la vechimea în muncă, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent. Pentru ca programul de gărzi să fie respectat, va fi necesar ca Consiliul Județean să încheie contracte individuale de muncă cu medicii, prin care să se asigure plata gărzilor. Mai ales că sunt medici care efectuează și zece gărzi pe lună, în contextul în care sunt obligați la una sau două. Situația ar fi fost convenabilă pentru medici, dacă prin respectivul contract nu s-ar fi stabilit remunerarea gărzilor la nivelul salariilor din 2009.
Potrivit medicului Cătălin Dumitrașcu, situația este inacceptabilă: „Păi eu nu-mi plătesc obligațiile în 2009, ci în 2016. Sunt medici care efectuează 10 gărzi, adică 148 de ore pe lună, la care se adaugă orele normale și asta înseamnă că sunt medici care lucrează 290 de ore pe lună, față de cele 160 pe care trebuie să le muncească. Momentan, la noi nu s-au semnat contractele de muncă și sper ca oamenii să înțeleagă că e bine să-și ceară acum drepturile. Există o listă cu persoanele care protestează astfel, listă care va ajunge la președintele CJ Teleorman, Adrian Gâdea și la directorul DSP, Mioara Comana. ”
În ceea ce privește atitudinea președintelui Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea a declarat că se va ocupa de subiect când va reveni din concediu.
Directorul DSP Teleorman, Mioara Comana a precizat, cu privire la acest subiect, că e o problemă națională, dar că va avea discuții cu medicii de la UPU și va prezenta situația Ministerului Sănătății: „Înțeleg că nemulțumirea lor vine din faptul că gărzile le vor fi plătite la nivelul de salarizare din 2009. Și au dreptate în privința asta, doar că nu am făcut noi legea. O să aduc situația în dezbaterea Ministerului Sănătății și chiar cred că e posibil ca presiunea creată să schimbe lucrurile în favoarea medicilor.”