Marți, 30 ianuarie 2024, începând cu ora 1400, Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, organizează lansarea cărții Jumătate de secol, semnată Ramona Beiu.
Autoarea, născută la 28 mai 1973, în Alexandria, județul Teleorman, a urmat cursurile Universității Hyperion din București, Facultatea de Teatru și Film (specializarea actorie), în prezent fondator al Asociației Sportive Grana și coordonatorul trupei de dans GRANA.
A debutat literar cu volumele de versuri Gânduri așezate în rânduri (2022) și Cu pașii prin destin (2022), editura Contraste Culturale.
Mădălin Almăjanu – scriitorul și coordonatorul volumului Jumătate de secol scrie în prefața cărții: …Fiecare cuvânt este un răgaz, eu, cel care citesc, visez la liniștea mult visată. Al meu cuvânt înainte nu este uitat sub soare, ale mele rădăcini poetice nu se pierd. Ramona Beiu mă învață să nu mă grăbesc, să nu trag oblonul peste o clipă. Astăzi, mai mult ca ieri, se împlinește jumătate de secol, nu se simt anii ce au trecut ca ieri, astăzi cuvântul scris este cântec în câmpul cu crizanteme, calmul trăit de autoare este firav, dar și vulcanic sentiment roșu aprins.
Volumul de versuri va fi prezentat de Mădălin Almăjanu – scriitor, George Robu – actor, Cristian Toporan – conferențiar universitar, dr. și Gabriela Marin – profesor.
Evenimentul va fi moderat de Valentina Pasa – managerul bibliotecii.