Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Teleorman, lansează vineri, 5 mai 2023, începând cu ora 11, volumul Dansul Norilor – Lița, Valea Mare autor Eugenia Lucica Delcea.
Bibliotecară, poetă, publicistă, doamna Delcea, după numeroase apariții în reviste județene și naționale a debutat editorial în anul 2020 cu un fragment din poemul liric Dansul norilor în volumul Satul din inima mea – Monografie sentimentală a comunei Lița din Teleorman,autor Iancu Bâță.
Dansul norilor, vol. I – Lița, Valea Mare este un poem epic de aspect monografic și coordonate de cronică, în vers liber, presărat cu descrieri lirice remarcabile ale locurilor, oamenilor, obiceiurilor, decorat cu truisme și regionalisme, într-un grai viu și curgător ca Sâiul ori Oltul cel Mare, din care țâșnesc vorbe de înțelepciune și în care legătura ancestrală puternică dintre om și pâmânt este original redată, cu talent, respect și sârguință, ceea ce face din carte o lectură plăcută și antrenantă – menționeazăLia Nenciu,director al editurii Liane Books,la care a fost publicată cartea în decembrie 2022.
Cartea va fi prezentată de doamnele Lia Nenciu – editor și Maria Peșu – profesor.
Activitatea va fi moderată de Valentina Pașa, managerul bibliotecii.