Pentru ca trecerea în noul an să fie un prilej de bucurie, iar sărbătorirea acestui moment să nu fie umbrită de evenimente nedorite, peste 150 de pompieri teleormăneni vor fi zilnic la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
Aceștia sunt pregătiți să intervină pentru salvarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător cu 22 de autospeciale de lucru cu apă și spumă, dintre care șapte cu modul de descarcerare, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, opt ambulanțe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM) și două autospeciale de descarcerare.
Pentru prevenirea evenimentelor care pot umbri activitățile cu public numeros, la nivelul unității noastre au fost dispuse măsuri privind planificarea, organizarea și desfășurarea de controale de prevenire a situațiilor de urgență la obiectivele din categoria supermarketurilor, structurilor de turism, cazare și alimentație publică, în special acolo unde se vor organiza mese festive cu prilejul Revelionului.
Vor fi avute în vedere măsurile privind prevenirea și stingerea incendiilor, constând în dotarea cu stingătoare a clădirilor, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, funcționarea la parametrii optimi a hidranților exteriori și interiori, precum și accesul autospecialelor de stingere în zona clădirilor unde se vor organiza diferite evenimente. Totodată, pe timpul acțiunilor preventive vor fi instruite persoanele responsabile în domeniul P.S.I., atât asupra modalităților de coordonare a evacuării în cazul producerii unor situații de urgență, dar și asupra utilizării mijloacelor de primă intervenție.
Ne dorim ca cetățenii să manifeste responsabilitate maximă în această perioadă, să respecte indicațiile organizatorilor și normele de apărare împotriva incendiilor, iar dacă vor fi observate, pe durata evenimentelor, probleme medicale ori persoane aflate în situații deosebite, îi rugăm să anunțe de îndată echipajele de intervenție pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Chiar dacă acest sfârșit de an este o perioadă aglomerată pentru toată lumea, nu trebuie să neglijăm respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor. Este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să vă cuprindă locuința, iar întreaga agoniseală să fie distrusă de foc.
Pentru evitarea unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman vă recomandă:
– să manifestați prudență maximă la utilizarea sobelor sau a altor echipamente folosite pentru încălzirea locuinței. Să stingeți întotdeauna focul în sobă înainte de culcare și să nu folosiți mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și altele) cu defecțiuni sau improvizații, să nu aprindeți focul în sobe prin utilizarea lichidelor inflamabile. De asemenea, orice mică improvizație la instalația electrică poate conduce la evenimente cu pagube sau chiar cu pierderi de vieți omenești;
– să manifestați o atenție sporită la activitățile copiilor și să nu le permiteți să se joace cu petarde sau artificii. Pe cât de spectaculoase sunt artificiile și petardele, pe atât de periculoase pot fi dacă sunt folosite necorespunzător. Nu puține au fost cazurile când pompierii au acționat pentru acordarea asistenței medicale de urgență persoanelor care au fost rănite de utilizarea mijloacelor pirotehnice.
Pentru evitarea producerii unor evenimente negative, nu utilizați artificiile, petardele și alte mijloace pirotehnice în încăperi și spații închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc și pe terase. Astfel de activități se vor desfășura în condițiile legii, în aer liber, la distanțe de siguranță față de oameni, clădiri, arbori și autovehicule.
Totodată, mijloacele pirotehnice se pot achiziționa numai din spații comerciale autorizate, iar utilizarea lor se va realiza cu respectarea instrucțiunilor menționate de producător.
Avem convingerea că recomandările noastre vor fi respectate și, împreună, la cumpăna dintre ani, vom avea parte de un moment special alături de cei dragi, cu bucurii și momente de neuitat!
Cu acest prilej, adresăm mulțumiri tuturor cetățenilor pentru sprijinul acordat instituției noastre în domeniul situațiilor de urgență, pentru modul în care au înțeles să respecte măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, pentru implicarea lor, alături de echipajele profesioniste de pompieri, în rezolvarea problemelor comunităților din care fac parte.
Fie ca anul care vine – 2024 – să vă aducă sănătate, prosperitate, satisfacţii, împliniri profesionale şi personale! Să ne vedem cu bine în anul următor! La mulți ani!