Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Lunca efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
În fapt, în data de 22 octombrie a.c., o femeie ar fi exercitat acte de violență asupra concubinului său, în comuna Beciu, județul Teleorman.
Împotriva femeii a fost emis ordin de protecție provizoriu.
În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de aceasta.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele.

