liberinteleorman.ro

Drept la replică Primăria Alexandria

17 iunie 2022

DREPT LA REPLICĂ cu privire la articolul „EXCLUSIV: Dosar PENAL pentru pădurile vândute ale Alexandriei. Schema prin care suprafețe din fondul forestier au fost împărțite apropiaților lui Drăgușin”, postat pe Facebook de publicația online Liber în Teleorman

Încă din titlu și până la final, materialul publicat de dumneavoastră este un lung șir de minciuni, informații false și presupuneri, fără acoperire în documentele scrise și publicate, cu scopul clar de a denigra Primăria și pe primarul Victor Drăgușin și de a crea cetățenilor o imagine cel puțin neclară, dacă nu chiar negativă, cu privire la legalitatea actelor emise de către instituție și primar. În acest sens, începem prin a vă comunica, așa cum și Parchetul de pe lângă Judecătoria Teleorman va confirmat în scris, că NU AU FOST IDENTIFICATE DOSARE PENALE în care primarul Victor Drăgușin să aibă vreo calitate procesuală.

Povestea pe care dumneavoastră încercați să o spuneți cetățenilor, inducând ideea că la Primăria Alexandria se produc ilegalități și acte de favorizare a unor persoane, este MINCINOASĂ și DEFĂIMĂTOARE.

Cronologic, legal și procedural demersurile au fost următoarele:

Prin H.C.L. nr. 160/30.11.2005, terenul în suprafață de 25.000 mp. a fost declarat ca fiind bun aparținând domeniului privat de interes local al municipiului Alexandria,teren care a intrat în proprietatea municipiului Alexandria prin Titlul de Proprietate nr. 00181/15.05.2003 emis de către comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor  – VICTOR DRĂGUȘIN NU ERA PRIMAR.

Prin H.C.L. nr. 6/31.01.2006 s-a aprobat vânzarea prin licitație publică a unor terenuri aparținând domeniului privat de interes local al municipiului Alexandria – zona Sere – în vecinătatea bazei sportive – Ștrand Peco – VICTOR DRĂGUȘIN NU ERA PRIMAR.

În data de 31.08.2006, prin dispoziția Primarului nr. 1631 a fost organizată licitația publică pentru vânzarea terenurilor de mai sus. VICTOR DRĂGUȘIN NU ERA PRIMAR.

În data de 20.09.2006 a fost încheiat procesul verbal de adjudecare nr. 22. VICTOR DRĂGUȘIN NU ERA PRIMAR.

În data de 22.01.2008, prin dispoziția Primarului nr. 87 a fost organizată licitația publică pentru vânzarea terenurilor rămase nevândute în anul 2006. VICTOR DRĂGUȘIN NU ERA PRIMAR.

În data de 07.02.2008 a fost încheiat procesul verbal de adjudecare nr. 113. VICTOR DRĂGUȘIN NU ERA PRIMAR.

În concluzie vânzarea terenurilor s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea dată.

Legea nr. 26/1996 Codul Silvic, republicată, în vigoare la acea dată reglementează modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate și nu modalitatea de dobândire sau înstrăinare a acestuia.

Terenul, și după vânzare, are categoria de folosință pădure iar scoaterea acestuia din fondul forestier se face la solicitarea proprietarilor cu respectarea prevederilor Codului Silvic. Niciunul din actele administrative enumerate mai sus nu a fost atacat în instanță de către Instituția Prefectului și nu a fost anulat de instanță la solicitarea altor persoane interesate.

Cu atât mai mult informațiile publicate de dumneavoastră potrivit cărora „(…) Prefectul județului Teleorman – Epure Haralambie a afirmat că hotărârile sunt ilegale. (…) ” sunt total ERONATE ȘI FĂRĂ BAZĂ LEGALĂ, ele fiind doar niște opinii strict personale ale medicului veterinar Epure Haralambie, care în perioada derulării acelor proceduri era conform CV-ului publicat pe site-ul Instituției Prefectului Județului Teleorman – https://tr.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/24/2022/02/CV-prefct-Haralambie-Epure.pdf, un simplu student la Facultatea de Medicină Veterinară București, pe care îl informăm noi public că înainte de încheierea în formă autentică (la notar) a contractelor de vânzare-cumpărare a terenurilor de mai sus, în data de 09.07.2009, a fost solicitat punctul de vedere al Instituției Prefectului cu privire la hotărârile 09/31.01.2000, 160/30.11.2005 și 06/31.01.2006, iar în răspunsul primit se specifică faptul că acestea nu au fost atacate în instanța de Contencios Administrativ, prin urmare SUNT LEGALE.

”În acest loc, Primăria Alexandria, prin Consiliul Local, a vândut suprafețe întinse pe zeci de hectare din fond forestier unor afaceriști locali apropiați ai primarului Victor Drăgușin, aflat la al patrulea mandat de edil-șef.” – altă MINCIUNĂ lansată în spațiul public de către dumneavoastră. Suprafața totală scoasă la vânzare este de 10.275, adică puțin peste 1 hectar și nicidecum zeci de hectare cum DEZINFORMAȚI dumneavoastră cetățenii.

SINGURA tangență a primarului Victor DRĂGUȘIN cu această procedură a fost în anul 2013, când îndeplinea funcția de primar și, conform legii, a semnat contractele în formă autentică, așa CUM ÎL OBLIGĂ LEGEA.

Tot dumneavoastră publicați declarațiile actualului prefect ”Sunt mai multe lucruri în neregulă, potrivit prefectului, care a atacat în instanță în momentul în care primăria a vrut să scoată la licitație 4 hectare, demers pe care l-a și câștigat în urmă cu două săptămâni. Prin decizia instanței, se întrerupe orice lucrare de construcție”, dar așa cum ne-am obișnuit deja, nu prezentați și realitatea.

Concret, NU S-A ÎNTRERUPT NICIO LUCRARE DE CONSTRUCȚIE, DEOARECE ACOLO NU SE CONSTRUIA NIMIC ÎN ACEST MOMENT.

Ca să aflați și dumneavoastră și cetățenii, dar și domnul prefect, vă informăm cu privire la situația anulării H.C.L. 114/2021 cu privire la trecerea din domeniul public al municipiului Alexandria în domeniul privat al municipiului Alexandria a unui bun imobil din strada Dunării nr. cadastral 22586 – Baza sportivă Peco.

În urma solicitării operatorului bazei sportive, s-a initiat și ulterior adoptat H.C.L. nr. 114/2021 de trecere din domeniul public în domeniul privat al întregii suprafețe de teren identificată prin nr. cadastral 22586 având categoria de folosință Curți Construcții, deoareceacesta a făcut solicitare de dezmembrare a terenului pentru identificarea clară a suprafeței de teren care este concesionată, pentru a putea accesa fonduri în vederea modernizării terenurilor de sport și transformării într-o bază sportivă modernă. 

Instituția Prefectului a atacat în instanță H.C.L. nr. 114/2021, solicitând anularea acesteia pentru două motive:

-din cuprinsul hotărârii nu reiese condiția obligatorie de justificare temeinică a încetării uzului și interesului public;

-terenul respectiv are categoria de folosință “pădure” și pentru acest motiv a solicitat interventia în proces Direcția Silvică. Atât Tribunalul Teleorman cât și Curtea de Apel au respins cererea de intervenție a Direcției Silvice și motivul invocat. Adică terenul are categoria de folosință Curți Construcții.

Atât Tribunalul Teleorman cât și Curtea de Apel București au anulat H.C.L. 114/2021 pentru că în cuprinsul instrumentelor de motivare (raport de specialitate și referat de aprobare), nu reiese condiția obligatorie de justificare temeinică a încetării uzului și interesului public.

În schimb instanțele de judecată au recunoscut dreptul Consiliului Local de a aproba trecerea din domeniul public în domeniul privat al U.A.T., cu condiția obligatorie a justificării temeinice a încetării uzului și interesului public.

Domnul prefect nu este nici salvatorul pădurii, deoarece ambele instanțe i-au respins clar solicitarea intervenției în proces a Direcției Silvice, neavând nicio calitate, acolo terenul fiind în categoria curți-construcții și nici nu au ”întrerupt lucrările” așa cum susține deoarece acolo nu lucra nimeni nimic, dar a reușit domnul prefect să blocheze accesarea fondurilor europene de către un operator privat, investițiile în zonă pe care urma să le facă, dezvoltarea unei bazei sportive moderne pentru copii, tineri și adulți.

Aceasta este derularea corectă a tuturor procedurilor legale în cazul prezentat de către dumneavoastră în mod MINCINOS ȘI DENIGRATOR la adresa Primăriei și a primarului Victor DRĂGUȘIN, pe care vă solicităm să o publicați în condiții identice cu materialul inițial, pentru corecta informare a cititorilor Liber în Teleorman, iar dumneavoastră vă stăm la dispoziție cu detalii suplimentare înțelegerii corecte și complete a procedurilor legale și administrative.

        PRIMAR,

VICTOR DRĂGUȘIN

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Scoruri live

About Me

Articolul precedent

Expoziția Cartea de vacanță, la Biblioteca Județeană Marin Preda Teleorman

Următorul articol

Expoziţie: „Ia de Teleorman – veşmânt tradiţional ieri şi azi”

Cele mai recente articole de Administratie