Carmen Dumitrescu
Astăzi s-au împlinit 13 ani de când Liviu Vasilică a plecat dintre noi. S-a dus nu să moară, ci să se transforme în cântec, căci tot ce a fost el s-a rezumat la armonia notelor muzicale și la înțelegerea durerii și bucuriei sufletului românesc, metamorfozat în cântec. Cei care își închină viața Adevărului, Binelui și Frumosului nu mor niciodată, însă Liviu Vasilică s-a ridicat din rândurile lor, pentru că a simțit o afinitate cu însuși spiritul acestui neam și cu menirea lui: aceea de a transpune în versuri și note muzicale suferința și bucuria, exact așa cum se simt ele pe deplin… Nu moartea e problema celor mai mulți dintre noi, ci faptul că trăim ca și cum am fi deja morți. Liviu Vasilică nu a făcut această greșeală. El a iubit frumusețea din ceilalți, și-a crescut familia, și-a închinat timpul celorlalți și a lăsat în urma lui amintirea unui gigant. Unii și-l amintesc în calitate de medic, alții în calitate de prieten, puțini în calitate de fii și fiice și cei mai mulți tresar la auzul glasului care a dus numele Teleormanului în întreaga lume.
Azi, când se împlinesc 13 ani de la transformarea sa în cântec, în Teleorman e liniște. Niciun eveniment menit să păstreze vie flacăra cântecului care a fost Liviu Vasilică nu a fost anunțat pe vreo rețea de socializare , iar autoritățile publice sunt preocupate cu campania electorală din cadrul unor efemere și deloc importante alegeri parțiale. Oricum, interesul de a aminti sau promova oamenii valoroși ai județului este, din câte observăm, din ce în ce mai mic. Totuși, pentru a da zilei ce e al ei, n-am face rău dacă astăzi, în ziua aceasta importantă pentru cântecul românesc, am asculta, la noi acasă, între patru pereți, Liviu Vasilică. Lui i-ar plăcea asta, cu siguranță, mai mult decât dacă i-am aprinde o lumânare în biserică. Desigur, poate ar fi fost mai nimerit ca în fiecare an, pe data pe 19 octombrie, să ascultăm muzică populară românească în cadrul unui festival care să-i poarte numele. Poate că asta era, de fapt, dovada respectului pe care un județ întreg ar trebui să i-l poarte marelui rapsod, dar e clar că limitele noastre sunt cu totul și cu totul altele…
Liviu Vasilică n-a murit. El s-a transformat, acum 13 ani, într-un cântec. Care se aude clar și răspicat, ori de câte ori ne dorim să-l ascultăm. El e viu și ne dă încă lecții de viață, el ne mângâie atunci când suntem triști și ne bucură atunci când nu găsim moduri suficiente de a ne exprima sentimentele. Și, așa cum a lăsat scris și pe piatra lui de mormânt, el știe că a rămas printre noi…
“Eu nu mai sunt… Un cântec e tot ce sunt…”
