liberinteleorman.ro

ACSC Putineiu, în semifinalele Cupei României

29 martie 2023


Nou înființată echipă de fotbal ACSC Putineiu a reușit performanța de a se califica în semifinalele Cupei României, faza județeană. Miercuri, 29 martie, galben-albaștrii au susținut meciul din sferturile de finală contra celor de la Astra Plosca, pe teren propriu, la Băduleasa. 

Jocul a fost unul deosebit de disputat. Gazdele au avut avantajul vântului în prima repriză, așa că au marcat trei goluri. În schimb, echipa oaspete, locul al treilea în elita fotbalistică județeană, a beneficiat de același avantaj meteorologic și a egalat în mitanul secund. Calificarea s-a tranșat la loteria penalty-urilor, după executarea a șapte serii de la punctul cu var. ACSC Putineiu a obținut astfel calificarea cu scorul general de 10-9, parcursul echipei în Cupa României fiind unul apreciat de toată lumea.

Echipa este susținută de primarul comunei, Ionuț Sima, dar și de alți fii ai satului. ACSC Putineiu este în primul an de activitate și speră să continue seria surprizelor în Cupa României, pregătirile pentru semifinală urmând să înceapă imediat după digerarea acestui succes. 

De remarcat este că ACSC Putineiu și-a ales  drept culori reprezentative galben și albastru, în semn de susținere a poporului ucrainean. 

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate

Publicitate

Articolul precedent

Carmen Dan, șefa lui Liviu Dragnea

Următorul articol

15 pensionari la 10 salariați în Teleorman – Date INS

Cele mai recente articole de Sport