În această seară, în jurul orei 20:00, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Drăgănești Vlașca au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Prunaru. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. În sprijin, ISU Giurgiu a trimis o autospecială de stingere și două ambulanțe SAJ.
În acest eveniment au fost implicate șase persoane.
Două femei și doi copii au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital. Un bărbat a fost evaluat, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar altul a refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.
Accident în care au fost implicate șase persoane, pe E70
Cele mai recente articole de Accident
Accident în Alexandria: un bărbat a ajuns la spital
Accident rutier în municipiul Alexandria, str. Alexandru Ghica, 2 auto implicate. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un
Accident cu două victime pe E70 – FOTO
Accident rutier pe E70, în localitatea Peretu, un autoturism intrat într-un cap de pod. Pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare,
Accident la Buzescu: o femeie a fost transportată la UPU Alexandria
Accident rutier produs pe raza localității Buzescu, 4 autoturisme implicate. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere, un SMURD și două
Accident rutier pe E70: scurgeri de combustibil pe carosabil FOTO
Accident rutier pe E70, pe raza localității Peretu, cu mai multe autovehicule implicate, fără victime. Au fost scurgeri de combustibil pe carosabil.
Accident mortal: Un șofer beat a acroșat cu autoutilitara un bărbat și l-a lăsat în șanț
La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Videle au fost sesizați, prin apel la

