Ștefan Dinică – membru al Uniunii Scriitorilor din România și un nume al presei scrise s-a stins din viață, lăsând în urmă o moștenire literară. Acesta avea 83 de ani.
Născut la 20 august 1940 în comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, Ștefan Dinică și-a început parcursul în lumea literară și jurnalistică cu pasiune. După dubla licențiere în filosofie generală și jurnalism la Facultatea de Filozofie a Universității București în 1964, a debutat în presă în 1963 la ziarul „Drum nou” din Brașov.
Încă de la absolvire, destinul său a fost legat de cuvântul scris, iar contribuția sa la presa românească a fost notabilă.
Cu un spirit deschis provocărilor jurnalistice, Ștefan Dinică a fost redactor-șef adjunct la ziarul „Ardealul” din Alba Iulia și corespondent zonal la „Curierul Național”. În anul 1995, a devenit corespondent special al Agenției Naționale de Presă ROMPRES (actualmente AGERPRES), unde a contribuit timp de 15 ani. De-a lungul carierei, a coordonat diverse publicații precum ziarul „Informația de Alba”, revista de cultură „Acasă”, revista de cultură „Alba Iulia” și suplimentul revistei „Tribuna”, precum și revista săptămânală „West Magazin”. A fost editorialist al cotidianului local „Unirea” până în 2010.
Și-a împletit armonios activitatea de ziarist cu cea de scriitor, debutând în proză în 1986 cu volumul de proză scurtă „Rude de gradul unu”. A continuat să surprindă cititorii cu romane și povestiri captivante, printre care se numără „Linia de sosire” (1988), „Musafirul” (1989), „Unda de șoc” (1997), „Singur la masa tăcerii” (1998), „Dorna 16” (2005), „Neamuri de la țară” (2008), „Până la iubirea din toamnă” (2009), „Martor la facerea lumii” (2010), „Mișcarea” (2013) și „Tinerețea unui visător” (2015).
