Ziarul Liber în Teleorman, studiu de caz în European Journalism Observatory!

în Actualitatea politică/Dezvăluiri

Lansarea primului magazin virtual mass media din Europa de Est a constituit un subiect analizat în cadrul publicației European Journalism Observatory, fiind prezentat drept o soluție pentru sprijirea presei locale din România, care se confruntă de ani întregi cu abuzuri și probleme existențiale accentuate de atitudinea factorilor politici. Pentru presa care intenționează să-și păstreze independența editorială, PressHub Market poate fi un răspuns, mai ales că proiectele editoriale derulate de Presshub au demonstrat că unitatea oamenilor din presa românească poate duce la investigații majore, dar și la răspunsuri pe care opinia publică le aștepta de mult timp, dar care, pe fondul presiunilor, au fost ținute sub tăcere. Articolul „Romanian local media launch new funding platform”, semnat de Dumitrita Holdis, cercetător la Central European University’s Center for Media, Data and Society, arată că presa din România, mai ales cea locală, ajunge de multe ori în situația de a face jocul unor oameni politici pentru a se putea finanța. Iar când refuză să facă acest lucru, însăși existența publicației e pusă sub semnul îndoielii.

Spre exemplificare, autoarea articolului din European Journalism Observatory relatează chiar cazul publicației Liber în Teleorman, care de-a lungul vremii, s-a confruntat cu probleme importante, care au pus existența ziarului în pericol. Și aici nu ne referim doar la amenințări din partea unor oameni foarte puternici din punct de vedere politic sau la boicotarea ziarului de către unii politicieni, ci și la sistarea contractelor de publicitate sub influența presiunii unor factori politici. Mai ales că ziarul Liber în Teleorman este “responsabil” de majoritatea dezvăluirilor care au dus în cele din urmă la prezentarea publică a afacerilor dubioase desfășurate de Liviu Dragnea și de grupul infracțional organizat de acesta la nivelul județului Teleorman și nu numai.

În acest context, apariția Press Hub Market, primul magazin mass-media virtual din Europa de Est, o platformă de autofinanțare a PressHUB, rețeaua  inovatoare și independentă de presă, capabilă să crească la nivel național impactul știrilor și campaniilor de presă generate local, este ca o gură de aer proaspăt pentru publicații independente, care își doresc să-și păstreze independența editorială, dar și să crească nivelul de profesionalism al celor care, până la urmă, sunt responsabili de informarea corectă a publicului.

Jurnalist de investigație și autor. Co-fondator al publicației Liber în Teleorman, corespondent Europa FM, colaborator al mai multor site-uri de știri. Absolventă a programului pentru jurnaliști de investigație “Edward R. Murrow”, finanțat de guvernul SUA. Specializare în Fact-Checking la Poynter Institute, Florida. Autoarea a cinci cărți de beletristică, cea mai recentă apariție editorială a sa fiind romanul Cei Care Nu Mint.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*