liberinteleorman.ro

Zeci de teleormănence au beneficiat deja de consult și mamografii gratuite în cadrul campaniei derulate de clinica ExMed

26 octombrie 2019

În această perioadă, clinica ExMed desfășoară campania gratuită „Îţi Oferim o Şansă pentru că Preţuim Viaţa”, în parteneriat cu Avon și Asociația Amazonia. Inițiativa este cu adevărat importantă, pentru că dă șansa mai multor femei, care au dorit să se înscrie în program, de a conștientiza importanța controalelor și testărilor în vederea prevenirii afecțiunilor mamare, care pot fi, de multe ori, legate de spectrul oncologiei. 30 de teleormănence au ajuns vineri, 25 octombrie, la sediul clinicii ExMed pentru a beneficia de consult gratuit și de mamografii sau chiar puncții pentru biopsie.

Acolo s-au întâlnit cu specialiști în domeniu și au fost sfătuite cu privire la importanța controalelor, dar și la modul în care se abordează cu seriozitate afecțiunile oncologice. În acest scop, a fost acolo și unul dintre puținii navigatori de pacienți din România, Victoria Asanache, care le-a explicat teleormănencelor cât de relevantă este mobilizarea psihică în afecțiunile oncologice.

Luni, 28 octombrie, în același loc, alte 30 de femei selectate în cadrul campaniei vor putea merge la clinică, pentru a afla care este starea lor de sănătate și pentru a se mobiliza în vederea descoperirii problemelor pe care cred că le au. În general, au fost selectate în program femei cu vârsta de peste 45 de ani, ele fiind mai predispuse la dezvoltarea afecțiunilor mamare.

Inițiativa acestei campanii îi aparține directorului ExMed, Irinel Bușcă, și iată că vorbim deja despre a treia ediție consecutivă a demersului prin care se dorește ajutarea femeilor din Teleorman să descopere dacă au sau nu probleme de sănătate, dar nu au timpul sau banii necesari pentru a face asta pe cont propriu.

“Judeţul Teleorman ocupă un loc fruntaş în topul naţional în privinţa acestor afecţiuni. Ne-am propus să organizăm această testare pentru femeile care nu reuşesc să ajungă foarte des la medic, fie că nu au timp, fie că nu există suspiciuni, pentru că nu există infrastructură medicală sau din motive financiare. Ne-am dorit să simplificăm procedura obişnuită de investigare. Practic, femeile care doresc un consult vor completa un chestionar, care se află pe pagina de facebook a ExMed, unde a fost creat evenimentul ‘Îţi Oferim o Şansă pentru că Preţuim Viaţa’, dar şi pe paginile de socializare ale partenerilor”

IRINEL BUȘCĂ, DIRECTOR GENERAL EXMED

La evenimentul de vineri au luat parte atât navigatorul de pacienți, Victoria Asanache, care și-a mărturisit atașamentul față de județ, cunoscând de-a lungul timpului mai mulți pacienți din această zonă, dar și doctorul Sebastian Grădinaru, medic primar chirug oncolog specialist în chirurgia sânului, care a efectuat consulturi gratuite pentru toate femeile înscrise și selectate în program.

Advertisement

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Publicitate


Articolul precedent

Guvernul PNL: Cine sunt miniștrii propuși de premierul desemnat Ludovic Orban

Următorul articol

Se caută observatori pentru alegerile prezidențiale!

Cele mai recente articole de Administratie